Dovada schimbării „electorale” a mii de buletine

 

MartorIncomod.ro a intrat în posesia unui document care, cel puţin statistic, demonstrează pierderea şi respectiv emiterea unui număr considerabil de cărţi de identitate în preajma alegerilor prezidenţiale de anul trecut. Urna speciala Am solicitat Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor (SPCEP) o situaţie mai amplă privitoare la activitatea din 2009 care susţine ipoteza creşterii „electorale” a buletinelor. Astfel, dacă în martie s-au emis 2.553 acte de identitate, în noiembrie, luna campaniei pentru prezidenţiale, s-a ajuns la 4.369. Practic, este vorba de o majorare de peste 70%. Şi asta nu e tot. Statistica privind numărul buletinelor pierdute este şi mai elocventă. Dacă în martie 285 de botoşăneni şi-au declarat pierdute actele de identitate, în noiembrie s-a ajuns la 510, ceea ce înseamnă o creştere de peste 78%. Adresa Eviden+úa Popula+úiei cu +«nsemn¦âri Noile buletine, mai multe decît diferenţa Băsescu – Geoană La prima vedere creşterea de 2.553 de cărţi de identitate poate părea nesemnificativă în raport cu numărul total de oameni prezenţi la urne. Extrapolînd la nivel naţional şi trecînd peste faptul că Botoşani este unul din cele mai mici judeţe ale ţării ar înseamnă că în toată România creşterea numărului de buletine nou emise a fost de peste 100.000, ori diferenţa dintre Traian Băsescu şi Mircea Geoană a fost în turul al doilea de circa 70.000 de voturi. Cum se votează dublu cu buletinul „pierdut” După cum am mai arătat într-o „Ancheta săptămînii”, sînt două variante prin care un cetăţean poate vota de două ori, deşi oficial are un singur buletin. Oamenii nu şi-au pierdut buletinele şi, cum atunci cînd solicită la SPCEP eliberarea altuia în astfel de cazuri nu trebuie să îl arate pe cel vechi deoarece, teoretic, nu îl mai au, pot vota la secţia la care sînt arondaţi cu actul nou de identitate, iar într-o secţie specială din alt oraş sau comună pot vota cu vechiul act. Timbrele autocolante se lipesc astfel pe două acte de identitate diferite. Într-o a doua variantă, ei pur şi simplu dau buletinul unor oameni care se ocupă de turismul electoral şi care au grijă ca alţii să voteze cu o altă identitate, în altă localitate. Într-un astfel de caz aşa-zisul pierzător chiar nu mai are nici o responsabilitate întrucît poate susţine că el şi-a pierdut actul, cineva l-a găsit şi a votat cu el. „Oameni care aveau probleme au profitat de alegeri şi s-au pus la punct” Ovidiu GherasimReprezentanţii SPCEP susţin că nu este ceva necurat în creşterea buletinelor pierdute şi a celor nou emise din campania electorală. „Mai avem un vîrf şi în perioada august – septembrie, cînd vin în vacanţă botoşănenii plecaţi la muncă în străinătate. Iar cu ocazia votării unii oameni care aveau probleme au profitat de alegeri şi s-au pus la punct”, ne-a declarat Ovidiu Gherasim (foto), şeful SPCEP. Cum în preajma alegerilor Evidenţa Populaţiei lucrează după program prelungit şi nici nu prea se aplică amenzi pentru neschimbarea la timp a actelor de identitate, botoşănenii s-ar fi îngrămădit să îşi facă buletin. Sergiu BĂLĂŞCĂU