Două promovate au câştigat deja la debutul în Liga I – AFLĂ ce zice Popovici de Botoşani

 

Două dintre cele patru nou promovate în Liga I au debutat deja pe prima scenă fotbalistică a ţării şi au făcut-o cu victorii. ACS Poli Timişoara a învins vineri, în primul meci al campionatului, pe Dinamo Bucureşti cu 2 – 0.
ACS Poli Timisoara Dinamo
Victoria bănăţenilor a fost chiar mai clară decât o arată scorul, ei ratând şi o lovitură de la 11 metri, dar marcând şi un gol de senzaţie, prin juniorul Bărbuţ, care a înscris după o cursă de 60 de metri. Tehnicianul roş-alb-albaştrilor nu crede că izbânda timişorenilor îi obligă pe băieţii săi să obţină la rândul lor trei puncte.
„Nu neapărat ne obligă pentru că Dinamo… a rămas doar numele de Dinamo, nu ca şi echipă, pe când cu CFR Cluj lucrurile stau cu totul altfel. Şi-au propus câştigarea campionatului, dar cred că un punct se poate”, a declarat Cristian Popovici.
Sâmbătă, Săgeata Năvodari, echipă care a promovat din Seria I, situându-se pe locul al doilea, după FC Botoşani, a câştigat la rândul ei în faţa Gaz Metan Mediaş cu 1 – 0. Meciul s-a disputat pe stadionul „Farul” din Constanţa, iar unicul gol a fost înscris de V.Dinu în miuntul 61.
Spre deosebire de FC Botoşani, ACS Poli Timişoara şi Săgeata Năvodari au adus în pauza competiţională câţiva jucători cu nume în Liga I, Claro (CFR Cluj), Keita (CSMS Iaşi), Nicola (U Cluj), respectiv N’Doye (FC Vaslui), fiind câteva exemplu în această privinţă.
Cea de-a patra promovată, Corona Braşov, va evolua luni cu Oţelul Galaţi. Potrivit regulamentului Ligii Profesioniste de Fotbal, nou promovatele dispută pe teren propriu primul meci din Liga I.
Duminică, dacă nu puteţi ajunge la meci, staţi pe Botoşăneanul. De la ora 16:00 veţi afla tot ce se întâmplă pe Stadionul Municipal la FC Botoşani – CFR Cluj înainte, în timpul meciului şi după fluierul final.
CITEŞTE ŞI:
 FC Botoşani - CFR Cluj, sub 1.000 de bilete încă nevândute, gata cele de la tribune