Două partide pasibile de amenzi usturătoare pentru că au sfidat judecătorii - FOTOGALERIE

Două formațiuni politice care au candidaturi la alegerile locale din 5 iunie 2016 se află în vizorul Autorității Electorale Permanente (AEP) fiind pasibile de sancțiuni din cauza nerespectării unei hotărâri luată de Biroul Electoral al Circumscripției nr. 1 al Municipiului Botoșani.

 

Acestora li s-a impus să elimine o parte din afișele electorale aflate în plus pe panourile individualizate în condițiile în care legea prevede că este permis doar un singur poster.

”Par să fie două feluri de formațiuni politice, lucru care vine hotărârii noastre din 10 mai afișată în aceeași zi la orele 15:00 și unde s-a dat posibilitatea ca în 24 de ore cei care nu au respectat dispozițiile referitoare la un singur afiș pe panou să intre în legalitate. Și se constată că după 48 de ore încă mai sunt formațiuni, PMP și PNȚCD în speță, care mai au pe panouri mai multe afișe electorale”
Judecător Adrian Toporăscu, președintele BECM

Ca atare, s-a sesizat reprezentantul AEP al județului care poate aplica sancțiuni reprezentanților celor două partide menționate. Acestea sunt cuprinse între 2.200 și 3.000 de lei.

”Având în vedere dispozițiile legii, respectivul art. 108, litera y, raportat la 110, alineat 1, lit. B din legea 115/2015 am sesizat reprezentantul AEP Botoșani care este de competență să aplice sancțiuni dacă constată nerespectarea dispoziției noastre”
Judecător Adrian Toporăscu, președintele BECM

Se aflau mai mult de un afiș lipit pe panourile de la Parcul Primăriei, Junior și capătul liniei 102, de lângă fostul cinematograf Luceafărul. (G.E.)