Accidentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au identificat, pe drumul județean DJ 291C, în comuna Șendriceni, un autoturism condus de un bărbat, de 52 de ani, din municipiul Dorohoi.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta, ar fi acroșat un alt autoturism care se deplasa din sens opus, provocându-i pagube materiale.
Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.