Astăzi, 20 septembrie 2018, la Prefectură s-a discutat despre condițiile de igienă din unitățile publice din județul Botoșani.
Atât Direcția de Sănătate Publică cât și Direcția Sanitar Veterinară se ocupă de efectuarea controalelor vis a vis de acest aspect.
„Prin Serviciul de Control din cadrul Direcției de Sănătate Publică se efectuează controale periodice în unitățile de alimentație, unitățile de sănătate și în școli. Se dau și recomandări, mai sunt neconformități. Și pentru că a început anul școlar ne putem referi la unitățile de învățământ. Nu se poate da autorizație sanitar veterinară unei școli care nu are apă curentă, sau dacă fosa septică nu este prezentă. Și atunci se dau niște măsuri de remediere a defecțiunilor constatate , niște termene și se revine după o perioadă”,
Cornel Saradan, medic în cadrul Direcției de Sănătate Publică
Și Minodora Vasiliu a luat cuvântul prezentând situația din unitățile de alimentație publică. Directorul DSVSA este de părere că foarte puțini comercianții sunt cei care nu respectă regulile de igienă.
„Foarte puțini sunt cei care nu își respectă regulile de igienă sau de depozitare poate nu din cauza neapărat a celor care deține unitatea cât și a celor care lucrează acolo pentru că uită din când să se spele pe mâini. În general pe județul Botoșani după cum s-a putut vedea și lipsa toxiinfecțiilor alimentare oamenii își respectă aceste reguli de igienă pentru că la urma urmelor sunt banii lor”,
Minodora Vasiliu, director DSVSA
De altfel, botoșănenii care observă nereguli în comerțul botoșănean se pot adresa instituțiilor abilitate în acest sens.