Două complexuri comerciale și 8 blocuri cu penthouse la ultimul etaj construite pe locul unei foste fabrici de la Botoșani

Terenul care a intrat în circuitul privat de ani buni a rămas neutilizat o lungă perioadă de timp. În prezent, prin investiția complexă demarată de anul trecut pe etapă birocratică, putem vorbi despre o regenerare urbană la marginea orașului.

 

Teren readus la viață 

 

Suprafața este una extrem de generoasă, în locul respectiv funcționând în urmă cu câteva decenii fosta fabrică de cauciuc a orașului, Arca. Terenul care a fost achiziționat de omul de afaceri ieșean Dănuț Prisecariu, a fost ulterior cumpărat de acționarul principal de la Prodalcom, Cornel Șfaițer, iar în prezent ar fi ajuns la o altă companie care se ocupă de această investiție.

 

Cert este că terenul total a fost împărțit în trei, urmând a se realiza trei obiective distincte, respectiv două complexe comerciale pe partea dinspre Calea Națională și un ansamblu rezidențial în partea retrasă, în imediata apropiere a noului spital de boli paliative.

 

 

Un Romstal

 

Primul complex comercial care va fi construit pe terenul din strada Calea Națională nr. 24 este un magazin Romstal. Posibil ca operatorul să dorească un spațiu mai generos în detrimentul celui în care funcționează în prezent, vizavi de sediul central al Electroalfa.

 

Documentația pentru „Construire centru comercial, amenajare parcare și acces, amenajarea mijloace publicitate, împrejmuire teren privat, organizare de șantier”, a fost depusă anul trecut la Primăria Botoșani pentru obținerea Planului Urbanistic Zonal, între timp etapa fiind deja parcursă.

 

Suprafața de teren pe care va funcționa magazinul Romstal este de 4.226 mp, iar din documentație reiese faptul că: „se urmărește analiza condițiilor în care se poate dezvolta urbanistic o suprafață de teren situată în intravilanul municipiului Botoșani, în zona nord-vestică a acestuia, pe o suprafață de teren cu acces direct din aleea Sfântul Gheorghe, definirea condițiilor urbanistice necesare pentru înființarea unui centru comercial, într-un perimetru în care a existat o construcție cu funcțiune industrială, dar care a fost dezafectată”.

 

În zonă va fi amenajată încă o bandă de circulație pentru a se facilita accesul autoturismelor din Calea Națională, iar în interior se are în vedere o dotare cu mobilier urban, bănci, coșuri de gunoi și corpuri de iluminat.

 

Vor fi asigurate 67 de locuri de parcare. 

 

1.500 de mp

vor fi utilizați pentru spații comerciale și de depozitare iar 1.950 alei pentru pietonale și platforme carosabile, parcare.

 

Al patrulea Lidl din municipiu

 

Lanțul german de magazine pare să aibă succes la Botoșani pentru că are în intenție să construiască un al patrulea punct de lucru după cele care s-au anunțat deja.

 

Tipul magazinelor Lidl este unul standard, iar în zona fostei fabrici de cauciuc se va desfășura pe o suprafață totală de 8.724 mp teren, din care construcția va fi pe 2.450 mp.

 

Vor fi asigurate 136 de locuri de parcare pentru autoturisme, din care 3 pentru persoane cu dizabilități și 3 tip mama și copilul.

 

De asemenea, două locuri sunt pentru încărcarea electrică a automobilelor.

 

Lidl are magazin funcțional lângă sediul ISU și în curs de construire în Centrul Istoric și pe Șoseaua Iașului.

 

 

Ansamblu rezidențial

 

Și nu în ultimul rând, pe locul fostei fabrici de cauciuc vor fi ridicate și spații locative.

 

Imobilele vor avea un regim de înălțime S+P+7E, suprafața totală a terenului fiind de 140.000 mp.

 

Dintre aceștia, 4.290 mp reprezintă suprafața construcțiilor, urmând ca la subsol să fie asigurate locuri de parcare pentru 167 de mașini, un adăpost pentru apărare civilă și un rezervor PSI.

 

La parter vor fi spații comerciale și spații financiar bancare, iar la etajele 1 – 6 apartamente cu câte 1, 2 sau 3 camere.

 

La etajul 7 vor fi amenajate două penthouse-uri cu câte 4 camere, la fiecare bloc în parte.

 

Ansamblul de locuințe colective propus este format din opt blocuri în șiruri de câte două sau trei...

 

„fiecare dintre blocurile menționate va avea câte o scară de bloc, cu un număr variabil de apartamente pe nivel, de la un minim de 5 până la un număr maxim de 6 locuințe. Apartamentele vor avea configurații diferite cu 1,2,3 și 4 camere, fiecare având deschidere către cel puțin un balcon, cu suprafețe utile cuprinse între 40 și până la 90 mp”,

Se arată în memoriul scris al proiectului

 

 

280  de apartamente

 

vor fi construit în total, cu cu 307 locuri de parcare și 4.000 mp de spații verzi amenajate. 

 

Proiectul este similar cu cel din Centrul Istoric, adică magazin în față și blocuri mai în spate.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store