Continuă incendiile de vegetație la Botoșani, iar pompierii trag un semnal de alarmă.
În cursul zilei de ieri, pompierii au intervenit pentru stingerea a trei incendii de vegetație uscată, stuf și crengi uscate, în următoarele localități:
Botoșani, strada Dumitru Vodă - au ars aproximativ 40 de kilograme de crengi uscate.
Pentru stingerea incendiului au acționat pompierii din cadrul Detaşamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere. Au fost protejate de foc două case.
Huțani - au ars peste două hectare de vegetația uscată și stuf.
Pompierii de la Detașamentul Botoșani și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vlădeni au intervenit rapid astfel încât flăcările să nu se extindă.
Arborea - au ars vegetația uscată și stuful de pe o suprafață de aproximativ trei hectare.
Pentru stingerea incendiului au acționat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență George Enescu.
Cauza probabilă a celor trei incendii a fost stabilită ca fiind utilizarea focului deschis în spații deschise.
Pentru prevenirea unor astfel de evenimente facem apel la responsabilitate din partea cetățenilor.
Arderea miriștilor sau a vegetației uscate este interzisă, potrivit legislației privind protecția mediului.
Pompierii atrag atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.