Două autoturisme au ars mocnit, pagube de 20.000 de lei - AFLĂ care au fost cauzele

Două autoturisme, unul parcat în gospodăria unui localnic din satul Brehuieşti, comuna Vlădeni, celălalt aflat în trafic, pe Calea Naţională din municipiul Botoşani, au fost distruse parţial în urma unor incendii izbucnite în ultimele 24 de ore.

 

Solicitaţi să intervină, pompierii au reuşit să împiedice extinderea flăcărilor la autoturismele şi clădirile din vecinătate. Au fost salvate bunuri materiale în valoare de cca. 50.000 de lei. Pagubele au fost estimate la aproximativ 20.000 de lei. În urma cercetărilor s-a stabilit că cele două incendii au avut surse de aprindere diferite.

Autoturism în flăcări, risc de propagare la locuință

Prima intervenţie a avut loc în satul Brehuieşti, comuna Vlădeni, unde un autoturism parcat într-o gospodărie ardea, existând riscul de propagare a flăcărilor la locuinţă. Incendiul a fost anunţat marţi seară, la 18.37. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, incendiul se manifesta în interiorul autoturismului. Intervenţia a durat mai puţin de jumătate de oră. Cauza probabilă o constituie folosirea intenţionată a sursei de aprindere.

Incendiu izbucnit de la un arc electric

Opt ore mai târziu, un alt botoşănean a solicitat ajutorul pompierilor pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism care se deplasa pe Calea Naţională din municipiul Botoşani. Ajunşi la faţa locului cu o autospecială cu apă şi spumă, pompierii au reuşit să stingă incendiul, care se manifesta la partea din faţă a autoturismului, în mai puţin de 20 de minute. Au ars instalaţia electrică şi elementele combustibile de la compartimentul motor. Cel mai probabil, incendiul s-a produs ca urmare a unui arc electric.
CITEȘTE:
Incendiu provocat de o mână criminală: Adăpost de animale făcut scrum