AMENDAT de două ori: Șofer cu nereguli prins de polițiști pe Calea Națională

S-a întâmplat spre sfârșitul lunii iunie, când bărbatul a fost oprit pentru control pe Calea Națională din municipiu, iar în urma verificărilor, polițiștii rutieri au descoperit nereguli.

 

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 54 de ani, din comuna Trușești, care transporta material lemnos.

 

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu deține documente legale pentru cantitatea de aproximativ patru metri cubi de material lemnos, pe care o transporta. 

 

Mai mult decât atât, autovehiculul pe care îl conducea nu avea asigurare obligatorie. 

 

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, pentru faptul că nu deținea documente legale de transport sau proveniență pentru materialul lemnos, totodată fiind dispusă și confiscarea acestuia, iar pentru faptul că nu deținea asigurare obligatorie, a fost de asemenea, sancționat cu amendă în cuantum de 1.320 de lei.