Două accidente rutiere produse de Crăciun la Botoșani, unul dintre șoferi s-a ascuns de Poliție

Pe drumurile din județ au fost înregistrate două accidente rutiere soldate cu trei victime, rănite ușor. 

 

Acestea s-au petrecut ieri, 26 decembrie, în municipiul Botoșani și localitatea Hlipiceni.

 

Victimele se deplasau sau se aflau, în calitate de pietoni, pe partea carosabilă, împrejurare în care au fost acroșate de autoturisme care circulau pe aceeași direcție de mers. În unul dintre cazuri, conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului, fiind identificat în scurt timp de polițiști.

 

Conducătorii auto nu se aflau sub influența alcoolului.

 

Cercetările continuă în ambele cazuri pentru stabilirea împrejurărilor în care s-au produs faptele, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale față de persoanele implicate.

 

Activitățile preventive și cele de combatere a criminalității continuă și în perioada următoare.