DOSARUL criminalului în serie tatuat pe față ajuns la Tribunalul Alba – DETALII șocante

Mădălin Miki Lupu, tânărul de 24 de ani dintr-o comună din Botoşani, cercetat în două dosare de omor, cel din 14 iulie, de la Alba Iulia, cartierul Partoş şi altul în localitatea din care provine, rămâne în continuare în arest.

 

De altfel, el şi-a recunoscut faptele. Decizia de prelungire a mandatului de arestare la Alba Iulia a fost luată de Tribunalul Alba, la începutul acestei săptămâni.

 

“Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi, în consecinţă: În baza art. 236 alin. 2 Cod procedură penală prelungeşte măsura arestării preventive a inculpatului Lupu Mădălin Miki, … pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 19.09.2017 până la data de 18.10.2017, inclusiv. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. (…) Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 11.09.2017, ora 12:30. Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  69/2017  11.09.2017”,

este decizia Tribunalului Alba din 11 septembrie.

 

Lupu se află în arest preventiv şi pe baza unui mandat de la Botoşani. Cel de la Alba expira în 18 septembrie şi a fost prelungit. Este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, tentativă de omor calificat și tâlhărie calificată.

 

Potrivit anchetatorilor, Lupu a comis fapta în 14 iulie, dimineaţa, în jurul orei 10.00.

 

„Aflându-se pe raza municipiului Alba Iulia, în scopul de a sustrage bani și bunuri, a pătruns fără drept în curtea și în casa locuinței victimei D. C. – în vârstă de 80 de ani și a fiului acesteia, persoana vătămată D. C. O. – în vârstă de 53 de ani, locuință situată în municipiul Alba Iulia, județul Alba, ocazie cu care le-a aplicat acestora mai multe lovituri cu o piatră de decor de grădină, de dimensiuni mari și cu picioarele, în zona capului și a pieptului, sustrăgând din casa locuinței acestora suma de aproximativ 4.300 lei, precum și obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, cauzându-le leziuni grave care au condus la decesul victimei D. C. și la internarea medicală de urgență a persoanei vătămate D. C. O.”,

a precizat, la data respectivă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba

 

Reamintim că C. Drâmbărean, o femeie de 80 de ani, a fost găsită fără viaţă, sâmbătă, 15 iulie, dimineaţa, în curtea locuinţei sale, de pe strada Regiment V Vânători, în cartierul Partoş al oraşului Alba Iulia. Fiul ei, C. Drâmbărean, de 53 de ani, a fost găsit închis în casă, în stare de șoc, cu multiple lovituri la nivelul capului.

 

Cumplita crimă s-a petrecut vineri, iar poliția a fost anunțată abia sâmbătă, când victimele au fost găsite de către familie.

 

După ce a comis fapta de la Alba Iulia, Mădălin Lupu ar fi plecat la Botoșani unde a încercat să comită un furt la locuința Floricăi Dutcă, o femeie de 71 de ani din Coțușca. Femeia nu era acasă, dar a fost alertată de vecini. Când a intrat în casă peste tânăr, acesta a înjunghiat-o de două ori, victima decedând la spital.  Cea de-a doua victimă a fost ucisă chiar de ziua lui de naștere.

De asemenea, o altă infracțiune cu violență pe care acesta ar fi comis-o la Caraș Severin este în atenția anchetatorilor.

 

Lupu are 7 clase este recidivist și a fost condamnat în trecut pentru un viol comis în 2011. A ieșit din penitenciar anul trecut, după cinci ani.

 

(Sursa – Alba 24)

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store