Dosare penale pentru minori pe moped, val de tineri fără permis pe două roţi

 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Botoşani numărul persoanelor fără permis de conducere care urcă la ghidonul scuterelor, mopedelor şi a altor vehicule dotate cu motoare de capacitate mică şi circulă pe drumurile publice a crescut simţitor.

Pe şosea, fără permis, la 15 ani

Astfel, numai în luna iunie a acestui an au fost depistate în trafic 18 persoane care conduceau mopede sau autocicluri, între care doi minori de 15 ani, pe numele acestora fiind întocmite dosare de cercetare penală pentru conducere fără permis sau punerea în circulaţie a unor autovehicule neînmatriculate. Asta deşi, la data de 19 ianuarie 2013 a fost modificată legea ce reglementează circulaţia pe drumurile publice, noul text prevăzând expres faptul că mopedele vor putea fi conduse pe drumurile publice numai cu permis de conducere.

E necesar examen teoretic şi practic pentru moped

Potrivit legii, începând cu 19 ianuarie 2013, persoanele care nu deţin permise de conducere din nici o categorie, trebuie sa susţină un examen teoretic si unul practic, pentru obţinerea permiselor din categoria "AM" "A1" si "B1" pentru mopede, scutere, ATV-uri si alte autovehicule dotate cu motoare de capacitate mică, a căror viteză de deplasare nu depăşeşte 45 de km/h, iar capacitatea cilindrică nu este mai mare de 50 de centimetri cubi.
Examenul pentru obţinerea permiselor de categorie "AM", "A1" si "B1" poate fi susţinut, conform legii, începând cu împlinirea vârstei de 16 ani şi implică                susţinerea unei probe teoretice şi a unei probe practice. Proba practică, în acest caz, constă într-un test de îndemânare în conducerea vehiculului, susţinut în poligon.

Totul pentru reducerea accidentelor

Instituirea obligativităţii susţinerii unui examen pentru obţinerea permisului de conducere în cazul conducătorilor de mopede fapt ce implică însuşirea cunoştinţelor teoretice şi formarea abilităţilor practice necesare pentru obţinerea acestui permis de conducere are ca scop reducerea numărului accidentelor de circulaţie cu implicarea acestei categorii de conducători auto.
CITEŞTE:
Tupeu de… neşofer : Prins de două ori într-o săptămână fără permis şi cu numere false