Cei doi sunt cercetaţi pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit ascunse două documente de identitate cu însemnele autorităților române, care s-au dovedit a fi false.
Cei doi cetăţeni ai Republicii Moldova implicaţi sunt cercetaţi pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
La sfârşitul săptămânii, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, R.J., în vârstă de 34 de ani, cetăţean al Republicii Moldova, conducătorul unui microbuz ce efectua o cursă ocazională pe ruta Republica Moldova – Germania.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit, ocazie cu care a fost descoperită ascunsă, în peretele lateral al mijlocului de transport, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, având imprimate datele și fotografia unei alte persoane.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals total.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu are cunoştinţă despre modul în care a ajuns cartea de identitate în peretele microbuzului.
De asemenea, în data de 7 august, în jurul orei 16.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, P.A., în vârstă de 26 de ani, cetățean al Republicii Moldova, pasager într-un autocar cursă ocazională Republica Moldova-Franţa.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit ocazie cu care a fost descoperită ascunsă, în borseta bărbatului, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, având imprimate datele și fotografia acestuia.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals total.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat documentul în cauză contra sumei de 300 de euro, prin intermediul unui anunţ de pe o reţea de socializare, cu intenția de a obține mai ușor un loc de muncă în țările din vestul Europei.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: