Dosar penal și mașină confiscată pentru numere false "made in England"

Un bărbat 39 de ani, din orașul Flămânzi, a fost prins de polițiștii botoșăneni în trafic, pe DE58, chiar în această localitate, cu o autoutilitară ce avea aplicate plăcute cu numere de înmatriculare din Marea Britanie.

 

Sâmbătă, în jurul orei 12.30, poliţiştii l-au depistat în trafic pe botoșănean și au constatat că seria caroseriei autoutilitarei şi numărul de înmatriculare prezentau diferenţe faţă de datele înscrise în certificatul de înmatriculare.
Autoutilitara a fost confiscată în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.
CITEȘTE:
VW cu numere expirate depistat de poliţiştii de frontieră