Dosar penal pentru un tânăr de 19 ani după ce a ascuns „marfa” în portbagaj: CE au găsit polițiștii de frontieră

Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră Botoșani.

 

40.000 de țigarete

 

În data de 10 aprilie 2024, în jurul orei 21:00, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoșani au organizat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete. Astfel, în jurul orelor 21:00, a fost oprit în localitatea Stăuceni un autoturism înmatriculat în județul Suceava, condus de un cetățean român în vârstă de 19 ani, suspect a fi implicat în activități de contrabandă.

 

Autoturismul a fost condus la sediul poliției de frontieră, iar în urma unui control amănunțit, în portbagajul acestuia, într-un locaș special amenajat, a fost descoperită cantitatea de 40.000 de țigarete fără timbru de acciză. 

 

S-a ales cu doar penal

 

Pe numele tânărului poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

 

Autoturismul, în valoare de 20.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei de Frontieră Botoșani, iar ţigările în valoare de 25.000 de lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.