Angajații Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Botoșani au strâns o sumă însemnată de bani pentru a-i oferi ca donație unei fetițe de 2 ani.
Copila este internată acum la Centrul Național de Recuperare Neuropsihomotorie Copii. Ea are nevoie de ajutor după ce a fost accidentată într-un eveniment rutier grav petrecut la Suceava. Mama ei, ofițer în cadrul Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, a decedat.
Cei care doresc sa doneze pentru a o ajuta pe Larisa o pot face foarte simplu si pe o platforma de strangere de fonduri, fiind initiata o actiune in acest sens pe platforma gofundme.com.
Pe data de 14 noiembrie 2018, Irina Cristina Airinei, în vârstă de 40 de ani, angajată a Inspectoratului de Jandarmi Suceava, împreună cu copilul ei de un an și șase luni, aflat în cărucior, au fost lovite violent de o mașină când încercau să traverseze strada, pe trecere de pietoni.
Femeia jandarm a murit imediat după accident, iar fetița ei, Larisa, a ajuns la spital in coma. In stare foarte grava, copilul a fost transferat dupa cateva zile la un spital din Bucuresti. De atunci, tatal ei a vegheat-o permanent si, aproape ca o minune de Craciun, acum cateva zile, medicii bucuresteni le-au permis sa revina acasa, la Suceava, pentru doua saptamani. Din pacate, lupta nu e gata, Larisa impreuna cu tatal ei vor fi nevoiti inca o lunga perioada sa stea prin spitale, pentru recuperarea completa a micutei. Sublocotenentul Alin Galeata, purtatorul de cuvant al ISU Suceava, i-a vizitat acasa pe Larisa si pe tatal ei, Victor. Textul cutremurator postat apoi de Alin Galeata ne reaminteste insa ca cei doi au nevoie de acum incolo de ajutorul nostru.
“LARISA și VICTOR s-au întors acasă pentru două săptămâni, cât centrul de recuperare pentru copii din București va fi închis.
Micuța luptătoare a învins pronosticurile negative, care nu-i mai dădeau șanse să mai respire singură vreodată sau… chiar să mai respire… Însă, chiar și așa, Victor mi-a spus că drumul pe care îl are de parcurs este unul lung și anevoios…
Am urcat treptele până la etajul V, la apartamentul de la mansardă, unde cei trei – Irina, Victor și Larisa – își aveau universul lor, completat acum doar de amintirea Irinei…. Amintire puternică, pentru că „amprenta” ei se află în fiecare centimetru pătrat din căminul lor…
Peste tot, numai bagaje. Lucruri pe care Victor le-a adus de la București, unde a stat în ultima lună, veghind la căpătâiul Larisei, și unde a învățat mai multă medicină decât a știut toată viața…
Victor vorbește mult. Foarte mult, cum avea să mărturisească chiar el. Dar e unul din modurile în care se reîncarcă. Își ia energia necesară pentru a duce această luptă mai departe. Lupta pentru recuperarea copilului său, lupta pentru recuperarea lui…
Omul acesta nici nu a avut timp să-și plângă soția cum trebuie… Pentru că trebuie să fie tare pentru Larisa! Nu are încotro!
Și este. Îl priveam cum pregătește medicația micuței și fiecare lucru pe care îl avea de făcut. Totul cu precizie, pe ore, pe zile, pe viață….
L-am așteptat să termine și abia apoi am intrat împreună în camera alăturată, unde se afla Larisa…
Nu sunt cuvinte să exprime ce am trăit acolo, în acel micuț, dar cochet dormitor, pe patul căruia era așezată micuța… Alături, era bunica ei, mama Irinei, care se ruga neîncetat, copleșită de durere și dor…
Am îngenuncheat amândoi lângă micuță, iar Victor i-a administrat medicația cu o seringă, printr-un tub. De altfel, peste tot trupușorul acela fraged, erau tuburi… Micuța se zvârcolea, fiind agitată și după drumul lung parcurs aproape toată ziua…
Un îngeraș bălai, care acum doar 5 săptămâni în urmă era vioi și repeta literele alfabetului împreună cu mama sa… Cele două, se jucau de dimineață până la apus și erau nedespărțite… Iar acum, Victor, va trebui să-i fie și tată și mamă, pentru tot restul vieții…
Durerea se citea pe fața ei. Trupușorul era slăbit de încercările din ultima perioadă. O imagine sfâșietoare, care ar fi întors la Dumnezeu chiar și pe cel mai înverșunat ateu. Câteodată, deschidea ochii larg și se uita fix, cu o privire care trecea „prin o mie de ziduri”, cum spunea Victor… Dar e acolo. Se întoarce atunci când aude glasul tatălui său sau la orice zgomot, semn că aude foarte bine.
„O să fie bine! O să fie bine!” Victor o mângâie pe căpușor și îi repetă la nesfârșit cuvintele. „Tati te iubește…. Mami te iubește… Și Kity (pisica) te iubește… O să fie bine!”
Nu mi-am putut stăpâni lacrimile, însă, mai târziu, singur în mașină, am tras un bocet în toată regula. Așa, de descărcare, după ce „m-am hrănit” acolo, sus, lângă patul de suferință al îngerașului…
Și poate nu aș fi scris toate aceste rânduri, dacă LARISA și VICTOR nu ar avea nevoie de noi… Vor avea mult de lucru de acum înainte, pentru vindecare și recuperare. Un drum plin de necunoscute, anevoios, cu multe încercări de toate felurile. Victor are nevoie de ajutorul nostru, pentru a-și păstra singura bucățică rămasă din Universul pe care l-a pierdut… Acel „trio de iubire perfectă” care s-a rupt atât de tragic… O să aibă nevoie de foarte mulți bani, pe toată perioada asta în care va face nenumărate drumuri la București, poate chiar și în străinătate. Pentru tratamentele de recuperare și pentru absolut tot ce trebuie, pentru ca într-o zi, să poată și el să repete cu Larisa cifrele și literele alfabetului, așa cum o făcea odinioară cu Irina, care acum îi veghează din Cer…
Contul RO87 UGBI 0000 3320 0310 7RON, este deschis la Garanti Bank Suceava, pe numele Maniliuc Victor Daniel.
Contul în Euro RO55 UGBI 0000 3320 2100 5EUR cu SWIFT UGBIROBU deschis pe numele Maniliuc Victor Daniel la Garanti Bank Suceava.
Cont la Banca Transilvania, pentru cei ce nu au posibilitatea să pună în cont la Garanti,
RO45BTRLRONCRT00K1277202, pe numele Maniliuc Victor Daniel.
Închei, nu înainte să vă transmit ce mi-a spus Victor, înainte de a-mi lua rămas bun de la el: IUBIȚI-VĂ!”
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
