„Don Juan” din baruri primește prima palmă de la justiție!

Pe 1 aprilie, în loc să i se facă farse, lui Romică Aiacoboaie i s-a adus o condamnare, de către magistrații de la Tribunalul Botoșani. Botoșăneanul scria acum câteva zile despre patronul cu șantajul sexual, că este „client vechi” al polițiștilor.

 

Unul dintre dosarele deschise pe numele său și aflat pe rol, îl cerceta pe acesta pentru că s-a urcat la volan după ce consumase băuturi alcoolice. Pe 1 aprilie, sentința definitivă l-a condamnat pe acesta la „pedeapsa amenzii de 2.100 lei, reprezentând echivalentul a 210 zile de amendă pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se arată în sentința publicată pe de magistrați.


Cu doar o zi înainte, acestuia i se respingea cererea de anulare a măsurii de arestare preventivă pentru cele patru infracțiuni de șantaj pentru care este în prezent cercetat.


Reamintim că Romică Aiacoboaie, patronul a mai multor baruri din Botoșani, a intrat în atenția poliției după ce una dintre fostele sale angajate a depus plângere pe numele său; fata s-a plâns că acesta a obligat-o să întrețină relații sexuale pe care bărbatul le filma, amenințând-o ulterior că dacă vorbește despre cele întâmplate, imaginile vor fi făcute publice. S-a descoperit că în această situație sunt patru fete care au lucrat pentru Romică Aiacoboaie, polițiștii suspectând că ar fi vorba despre mai multe angajate.

(C.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:40364:FOTOGALERIE cu patronul șantajist care are și un buchet de infracțiuni la activ! ]]