DOLIU: S-a stins din viață un fost director al Memorialului Ipotești

Moartea i-a luat prin surprindere pe toți cei care l-au cunoscut.

 

S-a stins din viață fostul director al Memorialului Ipotești, Miluță Jijie.

 

Vestea a căzut ca un trăsnet pentru familie și prieteni, pentru că Miluță Jijie nu era cunoscut ca fiind bolnav.

 

Noaptea trecută a suferit un preinfarct, apoi starea lui s-a înrăutățit. A fost preluat cu elicopterul SMURD și transportat la Iași, unde din păcate medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

 

Nu era cunoscut cu afecțiuni cronice, prietenii spunând chiar că starea sa era una foarte bună.

 

 

Miluță Jijie a fost director al Memorialului Ipotești din 2009 până în 2016, când a ieșit la pensie.

 

Ultima postare a lui Miluță Jijie pe Facebook a fost miercuri dimineață. ”Bine de reținut”, a scris Miluță Jijie, urmând apoi un citat preluat: ”Un popor care a supraviețuit comunismului, Cernobâlului, crivățului siberian și războiului rece nu poate fi distrus de o răceală chinezescă. Dumnezeu să binecuvânteze fiecare român…oriunde se află”.

 

 

Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store