Doliu în familia unei consiliere de la municipiu

Marţi, 18 septembrie, a fost ultima zi pe această lume pentru Mărioara Damache, bunica Andreei Buiuc, consilier municipal.

 

Până în urmă cu două zile mai nimic nu lăsa să prevestească sfârşitul femeii.


De duminică a început însă să se simtă rău, să nu mai coboare din pat, iar marţi a trecut în lumea celor drepţi în braţele celor două fiice ale sale, la peste trei decenii de când soţul său a încetat din viaţă.


Mamă şi bunică, Mărioara Damache a fost depusă la Catedrala ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de pe Calea Naţională, din apropierea hipermarketului Carrefour.


Slujba de înmormântare va avea loc joi, 20 septembrie, de la ora 12:00, Mărioara urmând să fie înhumată la Cimitirul Eternitatea.

 

Dumnezeu să o ierte şi să o odihnească în pace