DOLIU în educația botoșăneană: A plecat la ceruri un ”părinte de suflet”: Mulțumim, domnule profesor, că ați făcut din noi OAMENI!

A plecat după o luptă crâncenă cu o boală necruțătoare, dar a lăsat în urmă puncte luminoase de viață în mii de elevi care i-au trecut prin clasă. 

 

A fost ”părinte de suflet” pentru zeci, sute, mii de elevi care, generație după generație, au descifrat secretele și minunata lume a cifrelor, a Geometriei, Analizei Matematice, Algebrei și Trigonometriei.

 

Asta spun foștii elevi înlăcrimați la plecarea profesorului lor de matematică Petru Bălașa.

 

”În viață, esențiali sunt cei care contribuie la formarea ta ca OM. Cei ce te îndrumă și îți oferă, pe lângă cunoştințele de bază, libertatea de a vrea să gândești și să îți asumi consecințele acestei libertăți. Mulțumim, domnule profesor Bălașa Petru, că ați făcut din noi OAMENI! Noi, ștefăneștenii, am mai pierdut un ”Părinte”. Unul dintre cei mai emblematici dascăli ai Liceului ”Ștefan D. Luchian”. Un OM și PROFESOR care timp de o viață a avut dăruirea și priceperea de a îndruma elevi, care au devenit nume reprezentative în toate domeniile, oameni de elită care reprezintă cu cinste școala ștefăneșteană pe întreg mapamondul. Rămas bun, domnule profesor!”, sunt cuvintele celor care, ani și  ani, au stat în bănci pentru a descifra tainele matematicii și ale vieții de la profesorul Petru Bălașa.

 

 

 

 

”Cu profundă recunoștință în suflet vă mulțumim că ne-ați învățat și îndrumat, dar mai ales că ne-ați format ca oameni. Dumnezeu să vă odihnească în pace!”.

 

Petru Bălașa a fost profesor de matematică la Liceul ”Ștefan D. Luchian” Ștefănești, dascălul plecând la cele veșnice în urma unei necruțătoare boli.

 

Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!