Dolineaschi şi Ţurcanu, cei mai chiulangii deputaţi de Botoşani

 

Deputatul de Botoşani Andrei Dolineaschi lipseşte cel mai mult de la şedinţele de plen ale Legislativului. Institutul de Politici Publice a întocmit un clasament cu prezenţa la lucrări a tuturor parlamentarilor, din care reiese că acesta nu a participat decît la aproximativ o treime din lucrări.

Chiulesc mai mult decît Năstase şi Prigoană

Cu o astfel de prezenţă demnitarul social-democrat se află şi între primii cîteva zeci de parlamentari din România cu cea mai proastă participare la lucrări. Nu foarte departe se situează liberalul Florin Ţurcanu, care nu a luat parte nici măcar la jumătate dintre şedinţele de plen. Cei doi reuşesc astfel să devanseze un fost prim ministru, Adrian Năstase, un fost ministrul Cristian Adomniţei şi un supermediatizat om de afaceri, Siviu Prigoană, care participă mai des decît cei doi botoşăneni la lucrările Camerei Deputaţilor. Dintre toţi deputaţii de Botoşani cel mai bine se situează Nicolae Rebenciuc, care a luat parte la aproximativ trei sferturi dintre şedinţe.

Cum s-a făcut clasamentul

Potrivit metodologiei de calcul utilizate de IPP, datele despre prezenţa parlamentarilor la votul din plen şi modul în care votează se preiau automat din paginile de internet ale celor 2 Camere ale Parlamentului pentru fiecare senator sau deputat, unde se afişează voturile nominale exprimate în plen, pe baza cartelelor magnetice de vot pe care le primesc la începutul legislaturii. Utilizarea cartelelor este obligatorie pentru fiecare parlamentar, la exprimarea votului deschis, în plen. Prin cartela magnetică individuală, deputatul sau senatorul îşi anunţă mai întâi prezenţa, apoi optează pentru una din variante: DA (de acord cu forma propusă de proiectul de lege/propunerea legislativă), NU (împotriva acesteia) sau Abţinere (faţă de propunerea supusă votului). În ultimii ani, s-a remarcat că parlamentarii români pot fi şi în situaţia de a îşi înregistra prezenţa fără să voteze. Se iau în considerare absolut toate voturile finale. Preluarea datelor se face din prima zi a sesiunii până la ultima.

Clasamentul prezenţei

 NUME

 PREZENŢĂ 

 LOC  

 Andrei Dolineaschi - PSD

 35,49% 

 309

 Florin Ţurcanu - PNL

 46,11%

 289

 Cătălin Buhăianu

 56,95%

 257

 Stelică Strugaru

 68,69%

 206

 Costică Macaleţi

 72,40%

 181

 Nicolae Rebenciuc

 75,49%

 166