Doiniţa trece caustic de partea lui Andrei : Dacă nu mă înșel...

 

Primul parlamentar care şi-a declarat public sprijinul pentru Andrei Dolineaschi în cursa internă din PSD Botoşani este senatorul Doina Federovici, aleasă pe Colegiul Dorohoi – Flămânzi, unde a făcut pereche cu dorohoianul. Marţi dimineaţă social-democrata a remis un comunicat prin care şi-a anunțat oficial susţinerea deputatului la alegerile interne care vor avea loc în aprilie.

Andrei Dolineaschi Doina Federovici PSD Botosani

“Doresc să-mi exprim public opțiunea politică pentru conducerea organizației noastre: susțin oficial candidatura dlui deputat Andrei Dolineaschi la funcția de președinte a PSD Botoșani”, a declarat senatorul Doina Federovici.     
Aceasta și-a motivat decizia prin rezultatele obținute de organizația PSD Botoșani în timpul interimatului asigurat de colegul său, Andrei Dolineaschi.“Dacă nu mă înșel, la alegerile parlamentare din 2012, organizația noastră a obținut cele mai bune rezultate din ultimii 20 de ani. Am luat toate mandatele puse în joc și am obținut peste 65% din voturi. De asemenea, Andrei ne-a ajutat pe toți și în celalate campanii, deși era implicat în coordonarea activității electorale și la nivel național”, a subliniat Doina Federovici.
În prezent, funcția de președinte PSD Botoșani este deținută interimar de deputatul Dolineaschi care este şi secretar general adjunct al PSD la nivel național. Acesta nu şi-a anunţat ferm candidatura la preşedinţia PSD Botoşani, spunând doar că analizează posibilitatea intrării în cursă. Practic, oficial, nici un PSD-ist nu şi-a făcut publică vreo candidatură.
CITEŞTE ŞI:
 Dolineaschi şi-a anunţat cu jumătate de gură candidatura la şefia PSD Botoşani