Parlamentarul Doina Federovici a votat astăzi în Comisia Juridică a Senatului României pentru adoptarea raportului de admitere a inițiativei cetățenești semnată de 3 milioane de români din toate zonele țării, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie.
Astfel, dacă legea va fi votată și în plenul Senatului și va fi adoptată și de Camera Deputaților, se va revizui articolul 48 din Constituția României prin care se definește familia. În acest sens, se va înlocui sintagma „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți” cu denumirea „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”.
Senatorul social-democrat consideră că în acest fel se consolidează funcția naturală a familiei, și anume aceea de a promova ca scop fundamental procrearea și perpetuarea neamului omenesc.
„Consider că menirea principală a unei familii este aceea de a aduce pe lume copii care la rândul lor să contribuie la bunăstarea societății și să contribuie la dezvoltarea socială și economică a țării noastre. Atât în județul pe care îl reprezint în Parlament, cât și la nivelul României, datele statisticile arată că avem un spor natural negativ. De mai mulți ani România înregistrează un trend negativ în ceea ce privește natalitatea, astfel că numărul deceselor depășește în fiecare lună numărul nașterilor. Este datoria noastră ca oameni politici să ne preocupe dezvoltarea familiei și susținerea creșterii natalității, iar acest lucru se poate face numai prin căsătoria dintre un bărbat și o femeie”, a declarat senatorul Doina Federovici.
Reprezentanta PSD Botoșani în Senatul României a subliniat că inițiativa cetățenească pe care a susținut-o în Comisia Juridică a fost votată de toți senatorii.
„Pentru a-și împlini menirea, familia trebuie să rămână întemeiată exclusiv pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Societatea românească are nevoie ca această definiție să fie înscrisă în Constituție”, a subliniat senatorul PSD.
Proiectul de lege care a primit raport de adoptare în Comisia Juridică va fi dezbătut în plenul Senatului României, iar apoi va intra în vigoare doar dacă va fi adoptat și de Camera Deputaților, care are rol decizional în acest caz, și dacă va fi promulgat de Președintele României, Klaus Iohannis. În cazul în care acesta va refuza promulgarea, proiectul va trebui să parcurgă din nou toate etapele parlamentare. Dacă în final va ajunge din nou pe masa Președintelui, acesta va fi obligat să îl promulge, iar legea va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.