Doina Federovici părăsește ANL-ul după un meci cu Locativa în care a fost dată pe mâna executorului judecătoresc

Primul parlamentar PSD care face un gest de onoare și renunță la apartamentul primit cu chirie de la Primăria Botoșani este tocmai liderul județean al social-democraților. Familia senatorului Doina Federovici va preda locuința de la blocul ANL din Aleea Călugureni.

 

Pe o listă cu ANL-iști care nu au plătit chiria în 2017 fiindcă nu aveau contractele actualizate

Decizia survine unei dispute cu administratorul blocului, SC Locativa SA, care înainte de Rusalii i-a trimis prin executorul judecătoresc o somație prin care este amenințată cu evacuarea. Familia Federovici se afla pe o listă cu aproximativ 20 de chiriași care nu plătiseră deloc chirie în acest an pe motiv că nu semnaseră un nou contract.

„Are contractul expirat din decembrie anul trecut. A primit somație acum, de la executor. Are o chirie lunară de 271 de lei și are o restanță de 1.182 de lei, adică de cinci luni de zile. Unii uită, am cunoscut cazuri în care au spus: «da, d-le am uitat»”, afirma Florinel Gornea, director general SC Locativa SA, înainte de minivacanță.  

”A trebuit să mai deranjăm pe unii”


Contractele de chirie pentru locuințele ANL se reînnoiesc o dată pe an pentru chiriașii care au peste 35 de ani, adică potrivit legii nu mai sunt tineri și la 5 ani pentru cei care au până în 35 de ani.

”Ne-am adresat executorului judecătoresc, am trimis un rând de somații, sunt câteva persoane, în jur de 20, care au uitat să își reactualizeze contractele, prin care vreo trei, spre surprinderea noastră, stau bine cu plățile. Dar probabil că este greu să aduci niște acte. Îmi pare rău că o spun, dar ei nu înțeleg că trebuie să-și aducă niște documente, ca să reactualizăm contractul de închiriere, conform reglementărilor legale. Și a trebuit să mai deranjăm pe unii”,

Florinel Gornea, director general SC Locativa SA

”Întârzierea se datorează bâlbâielilor celor de la Locativa”

Amintita sumă este una nesemnificativă în raport cu veniturile unui parlamentar, iar Doina Federovici ne-a declarat ieri că a plătit-o, că vina pentru întreaga situație nu îi aparține și că, oricum, va preda respectivul apartament.


 
”Debitul a fost achitat, iar întârzierea se datorează bâlbâielilor celor de la Locativa. Mai mult, eu voi renunța cât de curând la această locuință”,

Doina Federovici, senator.

 

Astfel, precizările făcute de șeful de la SC Locativa SA pentru persoanele somate prin executor nu prea și-ar mai avea aplicabilitate în cazul familiei liderului social-democrat. Ce ar trebui să facă botoșănenii cu ANL-uri și fără contract?

”Să se prezinte cu documentele, altfel riscă evacuarea. E păcat să te trezești cu executorul judecătoresc la ușă, ca să fii evacuat pentru nereactualizarea contractului de chirie, mai ales că în unele cazuri e bun platnic. Și mai plătesc și o taxă de executare, serviciile executorului care trebuie plătite”,

Florinel Gornea, director general SC Locativa SA.

Nici un semn de la Marius și Costel

Ceilalți parlamentari PSD care, cel puțin teoretic, locuiesc în ANL-uri, nu au dat vreun semn că ar intenționa să renunțe la acestea, deși posibilitățile lor financiare sunt incomparabile cu ale sutelor de botoșăneni care așteaptă de ani și ani de zile un apartament de la stat.

Marius Budăi are de achitat chiria pe o lună, adică 416 lei, iar Costel Lupașcu are de plată 274 de lei, tot pentru 30 de zile.