Într-una din ieșirile publice din această săptămână, pe lângă alte informații de interes, președintele Consiliului Județean a adus în discuție și o serie de discuții privitoare la rețeaua de drumuri a județului.
Fie ele județene sau naționale. Doina Federovici spune că a văzut mai multe comentarii privitoare la faptul că, pentru asfaltarea unor drumuri noi, sunt afectate cele deja reabilitate.
„Am văzut tot felul de declarații referitoare la faptul că se va strica infrastructura rutieră a județului, mă refer la cea existentă, pentru a se face noile sectoare de drum. Categoric, nu vreau să intru în polemici politice. Dar cei care fac astfel de afirmații ar trebui să conștientizeze că soluții alternative de a se căra materialele de balastiere pentru drumurile județene și naționale, nu există în acest moment. Nu poate fi aruncată piatra spartă cu praștia acolo unde se fac lucrările”,
Doina Federovici, președintele CJ Botoșani
Soluția legală ar fi ca firmele constructoare să conștientizeze că trebuie să respecte restricțiile de tonaj iar în acest sens echipele Direcției Județene de Drumuri și Poduri (DJDP) cântăresc frecvent utilajele folosite de constructori.
„Același lucru îl cerem și celor de la ISCTR pentru drumurile naționale pentru că nu ne dorim să facem drumuri și în acest moment și ulterior să le stricăm pe celelalte”,
Doina Federovici, președintele CJ Botoșani
Infrastructura rutieră a județului este prioritatea zero a actualei administrații, a dat asigurări șefa județului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: