Doina Federovici, mesaj în ședință cu dezvoltarea județului: Cred că nu mai lasă loc la niciun comentariu

Consilierii județeni s-au întâlnit joi, 30 martie 2023, în ședința ordinară aferentă lunii martie.

 

Au fost doar nouă proiecte de hotărâri fiind una dintre cele mai liniștite ședințe.

 

Primul punct a vizat „aprobarea contului anual de execuție al bugetului local, al bugetului instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii și al bugetului fondurilor externe nerambursabile, pe cele două secțiuni, pentru perioada 01.01 – 31.12.2022”

 

Înainte de votul propriu-zis, Doina Federovici a susținut că vor continua investițiile în județ și în acest an.

 

„Din aceste situații reiese clar următorul aspect: și în 2022 Consiliul Județean Botoșani a fost de departe cel mai departe investitor din județ cu o sumă de 60 de milioane de euro. Vom continua pe aceeași cale și în acest an pentru că așa cum am spus-o de fiecare dată avem cu toții determinarea de a schimba în bine fața județului Botoșani”,

Doina Federovici, președinte Consiliul Județean Botoșani.

 

În continuare, Doina Federovici a precizat că în 2022, Consiliul Județean Botoșani a fost în topul national la secțiunea „Dezvoltare”.

 

„Avem la toate capitole pe anul 2022, un grad de execuție foarte bun. Raportându-ne, conform prevederilor legale, la prevederile inițiale, gradul de execuție bugetar este de 103,5%. La secțiunea de Dezvoltare, adică investițiile, cele care contează în procesul de dezvoltare, gradul de execuție bugetară este de 115%. Sunt cifre poate seci la prima vedere, care arată performanța noastră administrativă în anul bugetar 2022 și care cred că nu mai lasă loc la niciun comentariu”,

Doina Federovici, președinte Consiliul Județean Botoșani.

 

Proiectul de hotărâre a fost votat în unanimitate nefiind dezbatere în acest sens.