Primăria are în desfășurare o licitație pentru atribuirea a două licențe de taxi.
Acestea au devenit „libere” după ce persoanele pe care le dețineau nu și-au mai actualizat actele din dosarul depus la Primărie și astfel au pierdut licențele.
„Licențele au fost retrase iar Primăria organizează licitație în 60 de zile. Cei care doresc să participe la această licitație trebuie să depună o serie de documente, să facă dovada validității lor, să aibă un autoturism pregătit pentru taxi. HCL atribuie o serie de punctaje pentru aceste autoturisme în funcție de norma de poluare, sunt preferate mașinile non-poluante, punctajele cele mai mari sunt pentru mașini hibrid și electrice”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Șefii Primăriei sunt conștienți de faptul că la Botoșani nu există în taximetrie astfel de autoturisme, hibrid sau electrice însă încurajează astfel de achiziții.
Un punctaj care poate departaja la licitație este oferit pentru acele mașini care au POS bancar pentru plata cu cardul dar și pentru taximetrele cu geam despărțitor. Deși, nici în aceste situații nu există astfel de dotări la Botoșani.
„După ce primim dosarele cu aceste mașini, se face o inspecție a acestora, comisia atribuie punctajele doritorilor, iar mașinile cu punctajele cele mai mari câștigă aceste două licențe. Lucrul acesta nu s-a mai întâmplat din 2012 pentru că nu au mai fost licențe retrase de Primărie”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
În municipiul Botoșani se află în circulație 480 de taxiuri.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL: