Doi morți după ce un șofer a intrat pe contrasens: Schimbătorul de viteză a ajuns lângă portieră – FOTO&VIDEO

Un bărbat a încercat o depăşire şi a intrat pe contrasens. A lovit în plin o autoutilitară şi a decedat. Şoferiţa din maşina depăşită a murit fără vină.

 

Tragedie în două familii din Iaşi în urma unui accident deosebit de grav care a avut loc aseară pe şoseaua de centură, în zona viaductului de după sensul giratoriu de la Valea Ursului către Ciurea.

 

În jurul orei 19.15, Cristian Stoica, în vârstă de 40 de ani, din Rediu, conducea cu viteză un autoturism Skoda dinspre sensul giratoriu de la Valea Ursului.

 

El a încercat o depăşire în viteză, şi fără să se asigure, a unui Audi care circula în acelaşi sens de mers. Şoferul din Skoda nu a mai apucat să depăşească deoarece a izbit violent o autoutilitară care circula din sens invers.

 

Autoturismul Audi a intrat în plin în Skoda. Şoferul din Skoda a mai trăit o oră, iar şoferiţa din Audi, 30 de minute. Fata din Audi se numea Diana Maria Dughie şi avea vârsta de 31 de ani.

 

Potrivit informaţiilor jurnaliştilor Ziarul de Iaşi, fata a lăsat în urmă un copil în vârstă de cinci ani. Poliţiştii au sunat aseară pe telefonul bărbatului iar soţia lui i-a spus că acesta venea de la Galaţi, deci condusese o distanţă mare de drum.

 

De asemenea, la locul accidentului venise aseară şi tatăl fetei, însă autorităţile nu i-au spus pe moment despre moartea fetei.

 

În schimb, şoferul din autoutilitara Renault, de care se izbise Skoda, a scăpat miraculos. Pe acesta l-au salvat reflexele.

 

“Am văzut cum venea cu viteză foarte mare. Am apucat să trag un pic de volan stânga. Atât am mai apucat. În urma coliziunii, schimbătorul de viteze al maşinii mele a ajuns lângă portieră. Nu îmi mai aduc aminte o perioadă de după coliziune”,

a spus bărbatul, tremurând.

 

Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală în acest caz pentru infracţiunea de ucidere din culpă.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store