Doi jucători simbol, cei mai vechi din lot, părăsesc echipa alături de câţiva dintre cei mai buni fotbalişti: Perioada cea mai neplăcută

Noul antrenor al FC Botoşani va avea o misiune cât se poate de dificilă în viitorul sezon competiţional. Şi aceasta pentru că echipa va fi părăsită de câţiva dintre cei mai buni jucători.

 

Preşedintele clubului a dezvăluit astăzi că atacantului de bandă Mihai Roman şi fundaşului central Răzvan Tincu le-au expirat contractele la finalul acestui sezon, că s-au purtat discuţii cu ei pentru prelungire, dar că dorinţa acestora este de a pleca în străinătate.


Marile surprize le constituie însă renunţarea la Gabriel Vaşvari şi Andrei Patache. Decarul mai avea contract cu FC Botoşani, însă nici el şi nici clubul nu prea îşi mai doresc să continue colaborarea, în timp ce fundaşului dreapta i-a ajuns contractul la final, iar conducerea nu prea doreşte să perfecteze altul nou.


Cei doi sunt cei mai vechi jucători de la FC Botoşani.


Iar plecările nu se opresc aici. Pe lângă jucătorii pe care i-am anunţat săptămâna trecută, vor mai părăsi probabil echipa şi alţii, care, potrivit şefului clubului, „sunt jucători de la care noi doream mai mult sau care nu s-au acomodat”.


„E o perioadă foarte delicată, de aceea Costel (Enache - n.r.) a şi fost la meci şi ne-am întâlnit şi înaintea jocului. El e deja la muncă de astăzi, pentru că timpul e foarte scurt, perioada de vacanţă e foarte scurtă, stagiul de pregătire este foarte scurt, bate campionatul la uşă. Nu-i uşor nici pentru noi, nici pentru el, va avea zile pline de muncă, trebuie să găsim soluţii de a completa lotul, de a aborda noul campionat foarte bine. Nu ne va fi uşor, pentru că avem un buget în care trebuie să ne încadrăm, cu un plafon salarial. Acum nu ne rămâne decât să alegem împreună jucătorii care sunt pentru FC Botoşani”,


Cornel Şfaiţer, preşedinte FC Botoşani.


În schimb, Unguruşan, care mai are un an de contract, este dorit în continuare în lot.


Şeful clubului a recunoscut că „aceasta este perioada cea mai neplăcută pentru mine”, în sensul că trebuie să pună pe liber mai mulţi fotbalişti.