Doi elevi din Botoșani, debut în industria muzicală cu o piesă hip-hop despre dragoste – VIDEO & FOTOGALERIE

Talentul apare de unde nu te aștepți iar în articolul acesta a luat înfățișarea a trei elevi, doi dintre ei din Botoșani. 

 

Piesa lor, „Te-am iubit cândva” a fost lansată de aproximativ o săptămână pe YouTube și are aproape 3.000 de vizualizări și numeroase comentarii apreciative. Dixy este în realitate Dănuț Adrian Vieriu, un elev în clasa a X-a C, la liceul Liceul "Dimitrie Cantemir" Darabani.

 

Împreună cu Hanzo (Pungă Adrian) și Vlad Sofiea au gândit un proiect de muzică hip-hop, înregistrând la SwiftStudio prima lor melodie. Dixy și Hanzo au 16 ani, Vlad este cu un an mai mare.

 

„Când vine vorba de muzică îmi aduc aminte că totul a început când eram în clasa a IX-a în timpul orei de limba englează. Atunci au venit la noi în clasă niște elevi din liceu cu un anunț legat de un concus de talente. Am stat puțin și m-am gândit și am decis să particip. Când eram mai mic, aveam un microfon la 50 de lei și găseam negative pe internet și mă prosteam singur prin casă, dar niciodată nu mi-a trecut prin cap că pe viitor o să ajung să cânt cu adevărați artiști”,

Dixy - Dănuț Adrian Vieriu, elev  

 

 

Micul artist din Darabani dezvăluie că nu s-ar fi gândit vreodată că se va regăsi în postura în care să lanseze pe YouTube un mixtape extras dintr-un întreg album. La acestă primă piesă, "Te-am iubit cândva", tinerii au muncit aproape un an de zile.

 

„Orele lungi pierdute în fața calculatorului și în studiourile de înregistrare, m-au învățat că în viață contează unde ajungi, nu de unde pleci. Piesa pe care ați ascultat-o voi acum a fost mixată și masterizată de un foarte bun prieten, Eduard, deținătorul canalului StreetLove Records și pot spune că dacă nu era el, această piesă s-ar mai fi lansat niciodată. Tot la lansarea acestei piese, m-a ajutat și dl director, Prisăcariu Alin, cu cât a putut și dumnealui fiind de acord să punem un anunț în liceu cu lansarea acestui "single",

Dixy - Dănuț Adrian Vieriu, elev  

 

Pentru ca această piesă să fie gata și să ajungă pe canalul menționat s-au cheltuit în jur de 200 de euro. Puțin, ar spune unii, însă vorbim totuși despre trei elevi.

 

Dixy susține că se inspiră din viața reală și propriile gânduri când scrie versuri pentru piese muzicale iar cel mai mare vis al său este să colaboreze cu artiști români precum: Utze, aZr, Alex, BR0NX, Claudiu Roman, Seek, GIEMSI, dar și mulți alții.

 

„Îmi amintesc că eram mereu luat peste picior de ceilalți elevi, pentru care piesele mele erau doar un subiect de a face mișto, dar n-am renunțat... insultele și batjocura celor din jur m-au determinat să fiu mai puternic și să trec peste toate “palmele” primite și la propriu și la figurat”

Dixy - Dănuț Adrian Vieriu, elev  

 

Doi dintre tineri sunt din Darabani – Botoșani, respectiv Dixy și Hanzo, în timp ce Vlad este din Reșița.

Click pe VIDEO pentru a asculta piesa

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store