Doi botoșăneni, noii campioni ai României la fotbal, cu CFR Cluj - VIDEO

După un sezon în care a condus în mare parte ostilitățile, CFR Cluj a devenit noua campioană a României. Alb-vișiniii au învins duminică seară cu 1 - 0 pe Viitorul Constanța, făcând inutilă izbânda FCSB-ului la același scor cu Astra Giurgiu.

 

Victoria transilvănenilor a adus titlul și pentru doi botoșăneni, unul tehnician, iar celălalt jucător, fără vreun grad de rudenie între ei.


Valeriu Bordeanu este antrenor secund, el făcând de mai mulți ani cuplu cu Dan Petrescu, alături de care a pregătit echipe inclusiv în Rusia, China și Emiratele Arabe Unite.


Mihai Bordeianu este mijlocaș și a fost vândut în pauza de iarnă de FC Botoșani. Etapa precedentă, când clujenii au învins în deplasare cu 2 - 0 pe Astra Giurgiu, a fost titular și s-a aflat la originea primului gol. A facut și astăzi parte din prima garnitură, însă s-a accidentat și Djokovici i-a luat locul, iar acesta a fost și autorul singurului gol.


Dacă Mihai se află la primul titlu, Vali este deja la cel de-al treilea, precedentele două obținute însă ca jucător la Unirea Urziceni și Steaua București.


CFR Cluj a debutat în sezonul 2017-2018 cu o remiză tocmai pe Stadionul Municipal, 1 - 1 cu FC Botoșani.

 

CLICK PENTRU VIDEO

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google play download from apple store