DOCUMENT: Premiul Eminescu și cei 7.500 euro, acordați fără semnăturile a doi membri ai juriului

Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" pentru Opera Omnia a generat un adevărat scandal şi anul acesta.

 

Senatorul USR Dan Lungu, cel a trimis şi o scrisoare primarului Cătălin Flutur, solicitând salvarea Premiului Eminescu, vine cu noi amănunte legate de festivitatea care a generat atâtea controverse. Într-o postare pe Facebook, senatorul - scriitor dezvăluie că premiul a fost acordat fără semnăturile a doi membri din juriu.

 

„Povestea Premiului ”Mihai Eminescu” de la Botoșani merge mai departe.

 

Vă mai amintiți desigur că a fost retras dlui Abăluță (pus să returneze banii primiți în cont) și conferit următorului clasat, invocându-se un Regulament ce prevede explicit obligativitatea prezenței laureatului la ceremonie, în caz contrar pierzând premiul.

 

Singurele variante de Regulament publice nu prevăd acest lucru, asta deja știm.

 

Acum mai știm că procesul verbal prin care premiul trece către al doilea clasat nu este semnat de doi dintre membrii juriului, respectiv Mircea Martin și Cornel Ungureanu.

 

Documentul mi-a fost pus la dispoziție de către Primăria Botoșani, în urma solicitării pe baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public. Totodată am mai primit și un document word care se pretinde a fi Regulamentul în ultima sa versiune.

 

Am solicitat și o copie după primul proces verbal, prin care e declarat laureat dl. Abăluță și în virtutea căruia a fost făcută plata în bancă. Totodată am cerut o formă datată și semnată a Regulamentului invocat.

 

Răspunsul Primăriei Botoșani a fost că fundația care se ocupă de organizare nu vrea să-i pună la dispoziție aceste documente.

 

Ținem legătura !” a scris senatorul Dan Lungu pe pagina lui de Facebook.

 

 

DESCARCÃ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store