DOCUMENT Comisia de Transporturi a Camerei Deputaţilor a aprobat finanţarea drumului Botoşani – Târgu-Frumos

Ca urmare a numeroaselor demersuri întreprinse de-a lungul anilor, astăzi, parlamentarii PNL au punctat o primă victorie semnificativă în vederea obținerii finanțării pentru drumului național 28B Târgu Frumos- Botoșani, anunţă liberalii botoşăneni într-un comunicat trimis pe adresa redacţiei pe care îl redăm integral mai jos.

 

În aceste condiții, nu putem să nu remarcăm cu stupoare încercările disperate ale parlamentarilor PSD, prin vocea senatorului Doina Federovici de a murdări imaginea, dar mai ales munca depusă de către parlamentarii PNL, care aleg să își facă treaba și să obțină lucruri concrete pentru botoșăneni și apoi să iasă în public.
Drept dovadă stă amendamentul semnat de către deputații PNL Costel Șoptică, Cristian Roman, Verginel Gireadă și Roxana- Florentina Anușca Țurcanu și de către senatorii Viorel Grigoraș și Corneliu Popescu care a primit aviz pozitiv în cadrul Comisiei pentru Transport.  Cu sprijinul senatorului Viorel Grigoraș, care a susținut în plenul ședinței de astăzi necesitatea alocării sumelor pentru reabilitarea drumului DN 28 B Târgu Frumos- Botoșani, botoșănenii vor beneficia în sfârșit de o infrastructură modernă.
CLICK ŞI VEZI DOCUMENTUL

CITEŞTE ŞI:

Amendament depus de PSD și UNPR pentru finanțarea drumului Botoșani - Târgu Frumos: ”Trebuie deci să fim realiști”