Păduri de ţepe, oameni arşi de vii, jupuiţi, puşi pe grătare, decapitări, piramide de capete şi alte cumplite atrocităţi au fost opera unor voievozi români din Evul Mediu. Pentru oamenii din secolul XXI toate aceste atrocităţi par manifestările unor indivizi alienaţi, iar tot ceea ce făceau ţinea de sfera patologicului. Psihiatrul botoşănean Nicolae Vlad, un reputat specialist, autor a numeroase lucrări de specialitate, analizând în general faptele unor domnitori renumiţi pentru cruzimea lor, precum Vlad Ţepeş, Ioan Vodă cel Cumplit sau Alexandru Lăpuşneanu, a exprimat o serie de păreri privind starea acestora de sănătate mintală şi dacă faptele lor pot fi încadrate în sfera patologicului.

Psihiatrul Nicolae Vlad spune că astăzi cruzimea este percepută diferit faţă de Evul Mediu.

”În aceea perioadă marcată de violenţă, noţiunea de cruzime era total diferită. Ceea ce nouă astăzi ne pare abominabil, atunci era parte a vieţii cotidiene. Execuţiile erau publice, iar pentru majoritatea infracţiunilor erau aplicate pedepse fizice brutale. Din copilărie, oamenii erau obişnuiţi poate aproape zilnic cu un astfel de spectacol. Un spânzurat sau un om decapitat nu impresiona cum ne impresionează pe noi astăzi. Erau lucruri atât de obişnuite, că nu mai impresionau sau sensibilizau. De multe ori, erau un adevărat spectacol. Am văzut săli de tortură şi în Olanda şi în multe locuri pe care le-am vizitat. Făcea parte din cotidian. Moartea secera mult mai uşor”, spune Nicolae Vlad.

Voievodul Vlad Ţepeş a fost considerat de unii dintre contemporanii săi un monument de cruzime, faptele sale considerate abominabile apărând în scrieri din toată Europa, dar mai ales pe filieră germană, pornite cel mai probabil de la poveşti ale saşilor, aflaţi în conflict cu voievodul.

”Înspăimântătoare, îngrozitoare, de nespus torturi a născocit el. A pus să fie traşi împreună în ţeapă mamele cu pruncii sugând la sân, până ce pruncii mureau zbătându-se la sânul mamelor; el a spintecat apoi mamelor sânii şi a împins pruncii cu capetele prin aceştia şi, astfel, i-a tras în ţeapă pe amândoi”, se arăta despre Vlad Ţepeş în broşura lui Matthias Hupfuff tipărită la Strassbourg în anul 1500.

Psihiatrul Nicolae Vlad este însă convins că Vlad Ţepeş nu era un scelerat şi nici nu intra în sfera patologicului.

 ”Sunt convins că nu era patologic, mai ales că aplica pedepse, nu făcea din supliciu o plăcere personală. Uneori când trebuia să domnească într-un mediu ostil, probabil trebuia să născocească pedepse atât de cumplite încât să-şi şocheze contemporanii obişnuiţi la rândul lor cu cruzimile. Tocmai pentru a le sădi frica în sân. Din ce ştiu de la istorie chiar a şi reuşit cu o pădure de ţepe. Putem spune că practica un război psihologic la nivel medieval”, spune Nicolae Vlad.

Mai mult decât atât, sunt istorici, printre care şi Constantin C. Giurescu, care sunt de părere că saşii, supăraţi că nu au primit privilegii de la domnitor şi fiindcă Ţepeş s-a răzbunat pe ei pentru ocrotirea pretendenţilor, au desfăşurat o adevărată campanie mediatică cu poveşti scornite sau mult exagerate pentru defăimarea voievodului.