Doar 10 directori de şcoli au renunţat la funcţiile politice

 

Până la data de 25 februarie a anului în curs, când a fost stabilit termenul limită de transmitere a demisiilor din rândul directorilor de şcoli care ocupă şi funcţii politice, la Inspectoratul Şcolar Judeţean au fost transmise doar zece astfel de renunţări la funcţiile deţinute în cadrul unui partid.
Conducerea IŞJ susţine că numărul şefilor de învăţământ care ocupă funcţii de conducere şi în structuri politice ar putea fi mult mai mare, iar cei care nu şi-au transmis demisiilor până la data limită riscă demiterea din fruntea şcolilor. Şapte dintre cei care au renunţat la funcţii politice până în prezent provin din cadrul PDL, în timp ce alţi trei din PNL. „Sunt mult mai mulţi. Interesant este că nu am primit de la PSD nimic deocamdată, că au şi ei directori şi nu îmi închipui că nu au funcţii mai ales la comune, în organizaţiile politice locale. Dar este posibil să fie o acţiune organizată de partid, să se centralizeze la partid toate aceste situaţii şi partidul să ni le trimită nouă astăzi în bloc”, a declarat Daniel Botezatu, inspector şcolar general adjunct IŞJ. Renunţarea la funcţiile politice au fost generate de publicarea în Monitorul Oficial a ordinului ministrului Educaţiei privind depolitizarea managementului şcolii. Vineri 25 februarie este ultima zi în care şefii unităţilor de învăţământ deveniţi incompatibili odată cu intrarea în vigoare a noului act normativ pot opta între funcţia de director şi cea politică.
Iată lista celor care au renunţat deja la funcţiile politice:
 Nume director
Unitatea de Învăţământ
Funcţie Partidul Politic
Data demisiei
 Carmen Maria Hriţac
 dir. Şcoala Mihălăşeni
 vicepreşedinte PDL Mihălăşeni
 21.02.2011
Eugen Nistor
dir. Şcoala nr. 6 Botoşani
preşedinte Secţie de Votare Şc. nr. 6 PDL
 23.02.2011
 Marin Brichiseală
dir. Şcoala Corni
vicepreşedinte Organizaţia Comunală PDL Corni
 22.01.2011
 Mihai Gicoveanu
 director Şcoala Vorona
preşedinte PDL Vorona
21.02.2011
Romică Daneş
director Şcoala Călăraşi
preşedinte PDL Călăraşi
26.01.2011
Gabriel Florin Daneş
director Şcoala Ripiceni
preşedinte PDL Ripiceni
09.02.2011
Georgică Manole
 director Şcoala Hăneşti
preşedinte PNL Hăneşti
 
 Maria Dariciuc
director Grup Şcolar Nicolae Bălcescu Flămânzi
vicepreşedinte PNL
 
 Vasile Batâr
 dir. adj. Şcoala de Arte de meserii Plopenii Mari
 preşedinte PNL Plopenii Mari
 
 Laurenţiu Vasile Saveliev
 director Şcoala Broscăuţi
 vicepreşedinte PDL Broscăuţi