Doamne, nu uita de noi, suntem săraci plini de nevoiVIDEO cu un alt moment emoționant din Centrul Istoric

Seria momentelor surpriză organizate în Centrul Istoric din municipiul Botoșani, cu prilejul Zilei Naționale a României a continuat cu corul Seminarului Teologic Sfântul Gheorghe.

 

Opt băieți împreună cu părintele Cezar Grădinaru au intonat cântece patriotice în fața celor aproximativ 1.000 de persoane prezente în Piața 1 Decembrie 1918.

 

Momentul a fost unul apreciat în condițiile în care în trecut, astfel de coruri nu erau incluse în manifestațiile organizate de Ziua Națională a României.

 

Corul Seminarului Teologic a fost înființat în 2003 din binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel, sub conducerea părintelui Constantin Zăiceanu.

 

„În curând vom veni pe piață cu un CD cu un cor mixt și unul bărbătesc, acompaniat de instrumente. Sunt în jur de 20 de persoane în această corală de la Seminarul Teologic Botoșani”,

Cezar Grădinaru, preot

 

Componenții corului au interpretat trei cântece patriotice, cel mai emoționant fiind ”Doamne, ocrotește-i pe români”.

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store