DNA caută averile şefilor din Primărie şi la Cadastru pentru scheletul de la mall, un ex-vice şi două funcţionare au intrat în horă

Procurorii anticorupţie nu s-au mărginit doar în a cere Primăriei Botoşani informaţii cu privire la bunurile deţinute de mai mulţi şefi din instituţie.

 

Verificare încrucișată

DNA Suceava a trimis o solicitare asemănătoare şi Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI). Anchetatorii sunt interesaţi de terenurile, casele şi apartamentele pe care le deţin primarul Cătălin Flutur, secretarul Ioan Apostu, city-managerul Adriana Zăiceanu, şeful serviciului patrimoniu, Cezar Puiu, dar şi de cele pe care le au în proprietate Florin Ghiorghiţă, viceprimar în perioada 2000 – 2012 şi două salariate din Primăria Botoşani, care probabil au avut atribuţii în schimbarea concesiunii terenului pe care s-a construit Uvertura Mall.

Foști consilieri locali suspecți în dosar

Anchetatorii vor să afle motivele pentru care s-a diminuat la un moment dat redevența pe care compania o plătea municipalității, iar vizați ar fi salariații care și-au dat aviz pentru hotărârea Consiliului Local care a consfințit diminuarea cuantumului chiriei.
Mai mulți consilieri locali din perioada 2004 – 2008 au fost audiați la DNA, unora li s-ar fi comunicat chiar că ar avea calitatea de suspecți în acest dosar, însă pentru averile acestora nu s-ar fi făcut demersuri la Primăria Botoșani și la OCPI.

2 milioane de lei


este prejudiciul care s-ar fi produs, susțin cei de la DNA, prin modificarea redevenței între perioada de construcție a mall-ului și cea în care a devenit funcțional


Uneori, o asemenea cerere privitoare la identificarea bunurilor este premergătoare impunerii unui sechestru. Măsura luată de DNA poate fi privită şi ca una de siguranţă, dat fiind faptul că Direcţia de Impozite şi Taxe Locale funcţionează în subordinea municipalităţii, iar acţiunea procurorilor vizează tocmai şefi ai acesteia.