DN-ul morţii încinge parlamentarii: presa trunchiază, Grigoraş aproape se jură

 

Uite banii, nu sunt banii, uite utilajele, iacă nu-s utilajele. Deja celebrul drum naţional Botoşani – Suceava cunoscut şi ca drumul morţii a fost din nou disecat la şedinţa tripartită care a avut loc Instituţia Prefectului între parlamentari – sindicate – patronate.

Pentru faptul că şantierul a fost inaugurat simbolic de premier deşi în buget nu erau alocate sumele de bani necesare reabilitării dar şi pentru evaporarea utilajelor după o săptămână de la plecarea lui Ponta, parlamentarii Puterii au găsit, evident, explicaţii.
A luat cuvântul senatorul Viorel Grigoraş care a atacat presa pe motiv că „trunchiază” anumite informaţii făcute publice de Guvern făcând referire la articolul publicat de Botoşăneanul din care reiese că 2014 înseamnă pentru judeţul din nordul ţării alocaţii financiare de 0 lei. Asta după ce şi preşedintele lui de partid într-o conferinţă de presă s-a arătat la fel de pesimist de construcţia bugetară de anul viitor.
VEZI în acest sens:
 Guvernul a stabilit investiţiile prioritare pe 2014 – 0 la Botoşani, nu-i nici măcar DN 29
Senatorul Viorel Grigoraş a avut explicaţii pentru acest aspect şi aproape că s-a jurat că a văzut cu ochii lui banii care vor fi alocaţi Botoşaniului anului viitor.
 „Am văzut undeva că: ne-au minţit în legătură cu acest drum. Nu este adevărat. Ceea ce s-a publicat la buget au fost marile proiecte cu valori mari, peste 100 de milioane de euro. Pe când drumul Botoşani – Suceava ştiţi foarte bine că este sub 100 de milioane de euro. Şi este, eu am văzut cu ochii mei, este prins din start pentru anul viitor. Eu îmi exprim convingerea că nu va mai fi tăiat ca şi anul trecut”, a declarat senatorul Viorel Grigoraş.

El a mai spus această alocare financiară pentru drumul naţional se datorează eforturilor depuse de parlamentarii botoşăneni după care a trecut la a critica modul în care a fost făcut bugetul naţional dat fiind faptul că Moldova a rămas din noi izolată faţă de restul ţării.
A fost completat de deputatul Cristian Roman care s-a simţit la rându-i dator să clarifice din nou un aspect în prim plan şi anume faptul că alocaţia bugetară pentru reabilitarea drumului morţii s-a făcut în timpul scurtului mandat ca premier al preşedintelui său de la Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu. Au fost luaţi ulterior de Victor Ponta.
„Dl. Grigoraş a fost corect, drumul a fost prins în buget în anul 2010 când a fost finanţată o sumă mică pentru organizarea de şantier, în 2011 şi în 2012 când Guvernul Ponta a venit la putere avea 53 de milioane de lei. În caz că mai lăudaţi să ştiţi pe cine lăudaţi”, a spus şi deputatul Cristian Roman.

A venit să respire aer de Botoşani după aproape doi ani de zile de când a fost trimis în Parlamentul României de către „săracii” din nordul ţării, senatorul Şerban Mihăilescu care a intervenit la rându-i explicând faptul că, în urma demersurilor făcute la fostul drumar şef al ţării, Mircea Pop, s-au asfaltat în jur de 50 de kilometri de drum naţional de pe raza unor oraşe precum Flămânzi sau Darabani.
Ca urmare a acestei chestiuni directorul general al drumurilor a fost dat afară pentru că un anume ministru care a lucrat direct cu noi a considerat că a fost prea atent cu zona de Botoşani. Pentru că dacă nu ar fi fost ceea ce spun acum eram mai avansaţi cu celebrul drum de la Rădăuţi până la Manoleasa şi care rămâne principala noastră chestiune”, a declarat şi Şerban Mihăilescu.
De când a obţinut mandatul de parlamentar pe un colegiu din Botoşani, Şerban Mihăilescu a fost văzut la două acţiuni publice şi anume la vizita fostului şef al CNADNR, Mircea Pop şi la vizita lui Victor Ponta la Cabana Stejarul.
Gabriela ERDIC
CITEŞTE:
 Şeful CNADR cu prefect şi pleiadă de PSD-işti, 300 de km parcurşi la Botoşani
[[banner]]