Distracție și voie bună în apartamentul unor doi tineri: S-a lăsat cu amenzi

Polițiștii locali au fost chemați într-un cartier din municipiul reședință de județ. 

 

În noaptea de 21 spre 22 noiembrie 2023 în jurul orelor 3:18, ca urmare a unei sesizări telefonice, o patrulă a Poliție Locale s-a deplasat pe strada Octav Onicescu nr. 60, unde un locatar reclama faptul că dintr-un apartament vecin se aude muzică la volum ridicat.

 

În timpul deplasării polițiștilor locali la adresa respectivă, reclamantul a revenit telefonic precizând că nu mai este nevoie să intervină, deoarece muzica a fost oprită.

 

În jurul orelor 03:55, persoana a revenit cu sesizarea motivând că se aude din nou muzică din apartamentul vecin. La fața locului, polițiștii locali au identificat doi tineri, sub influența băuturilor alcoolice, care la vederea echipajului au devenit recalcitranți. Polițiștii locali au dispus sancționarea contravențională a numitei C.M.P. în vârstă de 20 ani, cu amendă în cuantum de 500 lei și a minorului B.N. de 17 ani, cu amendă în 250 lei.

 

sursă foto: realitatea de Teleorman