'Distracţie' întreruptă de jandarmi: CE făceau doi botoşăneni dis de dimineaţă pe malul unei ape

În această dimineaţă, jandarmii au surprins doi bărbaţi din Botoşani puşi pe „fapte mari”

 

În urma executării unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, jandarmii au observat bărbaţii care scoteau din apa râului Prut o plasă monofilament, în zona numită Volovăţ. La vederea jandarmilor, cei doi au abandonat unealta de pescuit şi s-au îndreptat către o căruţă aflată în apropiere.

 

Acţiunea a avut loc în cooperare cu Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră şi Asociaţia Judeţeană de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Botoşani pentru protejarea faunei piscicole. Plasa cu lungimea de 80 de metri, interzisă la deţinere, a fost ridicată în vederea confiscării, iar peştii prinşi au fost eliberaţi în mediul natural.

 

Jandarmii le-au întocmit celor doi actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,pescuit comercial în perioada de prohibiţie”, ,,deţinere şi folosire de plase monofilament” şi ,,tentativă de furt de peşte”.

 

Dosarul cu actele întocmite şi plasa monofilament vor fi înaintate lucrătorilor STPF Botoşani, în vederea competentei soluţionării.În conformitate cu ,,Ordinul privind stabilirea perioadelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2018” se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul comercial, recreativ şi familial al oricăror speciilor de peşti şi a altor vieţuitoare acvatice în apele care constituie frontieră de stat pe o durată de 45 de zile, în perioada 7 aprilie - 22 mai inclusiv.

 

Conform prevederilor aceluiaşi ordin, se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul comercial, recreativ şi familial al oricăror speciilor de peşti şi a altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 7 aprilie - 5 iunie inclusiv.

 
download from google play download from apple store