Dispută în trafic terminată cu ochi vineţi şi dosare penale

 

S-a întâmplat luni în jurul orei 20.30, când un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, în timp ce se afla în executarea unei misiuni de ordine publică la Dorohoi, a primit un semnal prin 112 să se deplaseze pe strada Ghiocelului, unde a fost sesizată o bătaie între mai multe persoane.
Echipajul de jandarmi a ajuns în scurt timp la faţa locului, a identificat cinci persoane care prezentau contuzii la nivelul capului şi, în urma verificărilor efectuate, a stabilit că între cele cinci persoane de sex masculin ar fi avut loc un conflict spontan, generat de o şicanare în trafic între şoferii a două autoturisme. În urma acesteia oamenii s-au lovit reciproc, fiecare dintre ei suferind leziuni la nivelul feţei. Jandarmii le-au întocmit celor cinci persoane actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri şi alte violenţe, conform prevederilor articolului 180 din Codul Penal. Dosarul a fost înaintat pentru soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi.