Odată cu preluarea societății Urban Serv, noul director Bogdan Buhăianu a făcut o analiză care a presupus un proces de reorganizare, aprobat de membrii Consiliului de Administrație, în ședință, ieri, 15 aprilie 2019.
Directorul general al SC Urban Serv a explicat că a fost constituită o comisie pentru analizarea fiecărui departament în parte și a contractelor aflate în desfășurare.
Un număr de 17 posturi vor fi afectate în urma restructurărilor.
„De la biroul contracte facturare, încasare debite 2 posturi contabil, 1 post de funcționar administrativ, 4 posturi de casier, de la formația colectare deșeuri sector colectare – șef formație – 1 post. De la Biroul achiziții, licitații expert achiziții – posturi, tehnician documentații și studii – 1 post, dispecer – 1 post, serviciul resurse umane – 1 post, administrator de rețea calculatoare – 1 post, administrator imobile – 1 post, de la formația mentenanță – un post de metrolog și un post care ținea de controlul financiar preventiv al unității”,
Bogdan Buhăianu, director general SC Urban Serv SA
Toate posturile restructurate sunt de personal TESA, adică de la birouri.
Fiecare dintre cei care vor fi trimiși în șomaj vor fi recompensați, conform contractului colectiv de muncă cu câte un salariu de bază.
Din sumele economisite vor fi operate creșteri salariale la șoferii care lucrează pe utilajele grele dar și investiții în mecanizare.
Suma economisită lunar este de peste 49.000 de lei, fără suma de 200 de lei de persoană pentru tichete de masă. Restructurările sunt aplicabile de la data de 1 mai 2019.
„Din punctul meu de vedere, conform conctractelor pe care Urban Serv le are acum în desfășurare, era necesară o schimbare a organigramei cu restructurarea ei pentru a eficientiza munca și a aduce o productivitate crescută unității”,
Bogdan Buhăianu, director general SC Urban Serv SA
O parte dintre salariații la care s-a renunțat erau pensionari și cumulau veniturile salariale cu pensia.
De asemenea, din organigrama societății au fost anulate și 18 posturi care apăreau vacante. Analiza organigramei a fost făcută de o comisie formată din directorul general împreună cu șeful serviciului resurse umane, șeful compartimentului tehnic, liderul sindical, directorul de producție și șeful departamentului juridic.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: