DISCUȚII în plen despre câinii comunitari care au apărut IAR pe străzile din Botoșani

Subiectul a fost atins la sesiunea de interpelări din cadrul ședinței ordinare de Consiliu Local aferentă lunii septembrie.

 

Raluca Curelariu a dorit să știe care este motivul pentru care serviciul de ecarisaj care se află în prezent în subordinea Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) și-a redus activitatea.

 

„În scris aș vrea un răspuns privind activitatea serviciului de ecarisaj din municipiul Botoșani în condițiile în care în ultimii ani am avut parte de un oraș fără probleme pe această parte dar din nou, în ultima perioadă tot mai mulți cetățeni semnalează faptul că avem parte din nou de câini vagabonzi în oraș care circulă în cete și pun în pericol siguranța cetățeanului”,

Raluca Curelariu, consilier local USR

 

Consiliera a solicitat un raport al acestui serviciu de ecarisaj pentru ultimii 3 ani.

 

Primarul Cosmin Andrei i-a răspuns indicând din nou relația deficitară cu conducerea DSPSA, însă a lăsat să se înțeleagă că lucrurile se vor regla la momentul în care o parte dintre activitățile acestei direcții vor trece într-un serviciu al Primăriei.

 

„Nu voi face considerații aici, suntem și într-o etapă de reorganizare și îmi doresc ca lucrurile să meargă mai bine după ce reușim să facem acest transfer de bunuri și activități de la DSPSA, având aviz favorabil pe proiectul de hotărâre pe care l-am adoptat în CL privind reorganziarea DSPSA și SPAPOC”,

Cosmin Andrei, primar

 

Prefectura a dat aviz de legalitate pe Hotărârea de Consiliu Local care vizează reorganizarea DSPSA, ceea ce înseamnă că o parte însemnată de activități vor trece la Primărie și astfel nu vor mai exista blocaje.

(Foto - Consiliul Local Botoșani)