În urma discuțiilor purtate între aleșii locali și grupul de locuitori ai cartierului Luizoaia din Botoșani, s-a ajuns la alte promisiuni, promisiuni în care însă oamenii parcă nu mai cred.
La ședința extraordinară de miercuri, 3 iunie 2015, un grup de botoșăneni care locuiesc în cartierul limitrof, a venit cu o serie de nemulțumiri la adresa consilierilor locali. Concret, aceștia s-au plâns că riscă să rămână fără energie electrică începând de joi, după ce furnizorul de energie electrică a amenințat că demontează contorul care eliberează energie electrică în regim provizoriu de organizare de șantier.
Grupul de botoșăneni a rămas la discuții cu ușa închisă alături de reprezentanții Primăriei Botoșani vreme de jumătate de oră, timp în care, potrivit viceprimarului Cosmin Andrei, s-a ajuns la un consens.
„A fost un cadru constructiv, am agreat un calendar asupra acțiunilor următoare pe care le vom avea împreună cu proprietarii din cartier. Săptămâna viitoare vor fi semnate documentele care presupun transferul proprietăților necesare pentru înființarea drumurilor, actele vor fi plătite de către municipalitate la notariat, urmând ca odată suprafața de teren inventariată în domeniul public al municipiului Botoșani, să fie discutat proiectul cu cei de la E-On, pentru a rezolva problema”, a spus edilul.
Totodată, acesta a precizat că s-au purtat discuții cu reprezentanții firmei E-On pentru a nu se ajunge la soluția extremă de a înceta furnizarea energiei electrice cetățenilor din zonă.
De cealaltă parte, Vasile Babiuc, cel care a semnalat problema în plen, nu s-a arătat foarte convins de deznodământul discuțiilor purtate în sala de ședințe.
„A promis dl. Sandu (n.r. Doru Sandu, arhitect-șef al Primăriei Botoșani) că într-o lună, o lună jumătate maxim, cu vicele, primarul și șefii de la edilitare, se rezolvă problema. Ne obligă acum, noi am făcut deja hârtiile, am plătit din bani din buzunar, ca să dăm terenul acela de la drum. Drumul acela are opt, el vrea zece metri, l-am acceptat așa. Nu au fost bune hârtiile acelea pe care am plătit o grămadă de bani, acum trebuie să facem altele, dar plătesc ei, ca să preia drumul la domeniul public. Dar au spus că vor găsi o modalitate să ocolească, cu stâlpi, cumva, dacă nu, rămânem iar fără curent. Dar mai mult ca sigur dăm în judecată Primăria să trecem înapoi la comuna Răchiți, că ei au luat pământul fără referendum și au încălcat Constituția României. Nu știu dacă vine mâine E-On-ul, e ultima zi, s-ar putea să vină acolo că mă duc cu toporul”, a spus botoșăneanul.
(C.B.)