Directorul care s-a plimbat pe banii statului, pus să-și întoarcă buzunarele pe dos

Sumele pe care fostul director al Centrului de Creație Botoșani trebuie să le înapoieze instituției superioare pentru decontări nejustificate, cresc de la o zi la alta.

 

În urma controlului efectuat de către reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Botoșani, s-a constatat că mai multe deplasări au fost decontate în mod nejustificat, iar suma totală ajunsese undeva aproape de 6.000 lei. Aurel Melniciuc, actualul director al Muzeului Județean Botoșani, ar fi adus între timp documente justificative care au redus sumele pe care acesta ar trebui să le înapoieze.
Cu toate acestea, președintele CJ Botoșani, Gheorghe Sorescu, spune că, după o ultimă consultare cu compartimentul juridic, Aurel Melniciuc va trebui să scoată totuși din buzunarul propriu câteva mii de lei.
„Cu siguranță, la cum merg lucrurile, el va trebui să mai dea niște bani, deși nu îi va conveni, dar asta este. Unele dintre decontări mai pică, dar mai rămân câteva, care vor ajunge la câteva mii de lei ce vor trebui decontate”, a explicat Gheorghe Sorescu.
(C.B.)
CITEȘTE:
Banii înapoi! „Fiul risipitor” care-a văzut Parisul pe spinarea statului, nevoit să dea socoteală