Directorii numiţi la spitale şi-au început activitatea „de voluntariat”

 

Cele şase persoane care au fost numite de actuala structură de conducere a Consiliului Judeţean pe funcţii de conducere în cadrul secţiilor Spitalului Judeţean Mavromati şi-au început activitatea. Preşedintele CJ, Florin Ţurcanu a anunţat la finele lunii precedente că aceste secţii vor fi conduse de câte doi directori coordonatori, unul pe latura medicală celălalt pe cea administrativă.
Măsura a fost luată în vederea eficientizării activităţii din spitale, fiind astfel numiţi câte doi directori coordonatori la secţiile de obstetrică şi ginecologie, pediatrie şi psihiatrie. În acest sens regulamentul de organizare şi funcţionare a spitalului a suferit oarece modificări iar noii şefi şi-au intrat în atribuţii. Pe bază de voluntariat întrucât şefii CJ susţin că ei nu vor fi remuneraţi în plus pentru aceste activităţi.  „Scopul este de a eficientiza activitatea de a veni în sprijinul desfăşurării în cât mai bune condiţii a actului medical, despre asta vorbim. Adică dumnealor nu vor fi plătiţi suplimentar dar vin în sprijinul managementului unităţii Mavromati care este un colos medical la nivelul Botoşaniului în aşa fel încât pe fiecare secţie este un coordonator pe latură medicală şi unul pe latură administrativă”, a declarat Gheorghe Sorescu, vicepreşedinte CJ. Şeful CJ a mai menţionat că, prin noul regulament de organizare şi funcţionare a acestor unităţi nu sunt necesare organizări de concursuri pentru noii directori care vor putea ocupa aceste funcţii de conducere prin decizie. Astfel, la Secţia de Obstretică şi Ginecologie director medical a fost numită Gina Puflea iar pe administrativ Constantin Popovici. La Psihiatrie de partea medicală se ocupă Radu Nevinglovschi iar de cea administrativă Mihai Iurcu. În cazul Secţiei de Pediatrie, director medical este Iuliana Kadar iar director pe probleme administrative Mihai Ciornei.