Director la Cultură după concurs cu contracandidat absent

 

Direcţia de Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional de la Botoşani are director cu acte în regulă după ce, cel care a ocupat funcţia de conducere cu titlu de interimat a promovat concursul organizat la Bucureşti de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP).
La acest examen s-a înscris şi dorohoianul Ioan Domonco, un obişnuit deja al ANFP-ului care are un palmares bogat în depunere de dosare la diverse concursuri pentru ocuparea unor funcţii publice de conducere. Aşa cum a obişnuit şi în trecut, el a absentat de la probele susţinute astăzi în capitală şi a rămas din nou, la stadiul de intenţie.
În schimb, Dănuţ Huţu a susţinut astăzi atât proba scrisă cât şi interviul, fiind declarat promovat cu media generală 9. „A fost un concurs asemenea celor care se dau la ANFP, adică serios”, a declarat Huţu pentru Botoşăneanul. Şeful instituţiei de cultură a revenit la cârma unităţii după o demisie înaintată ministerului anul trecut la alegerile locale când a candidat pentru funcţia de primar al comunei Vf. Câmpului.
CITEŞTE:
 Post de conducere scos la concurs într-o instituţie cu interimat „infinit”