Director acuzat că stă prea mult în birou și nu își face treaba, REPLICA - Eu oricând pot să plec

Ploaie de reproșuri la adresa unui director de la Botoșani în cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Județean.

 

Este vorba despre Ovidiu Aparaschivei, directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Ecoproces”. Atât consilierul liberal Radu Anton, cât și consilierul PSD Sergiu Marian au criticat activitatea directorului, dar și a salariaților de acolo.

 

Sergiu Marian i-a reproșat directorului ADI Ecoproces faptul că nu are o colaborare foarte bună cu primarii și că ar trebui să meargă mai mult pe teren. Și s-a referit în mod special la modul cum se face colectarea selectivă în județ.

„Dle director, dacă dvs. sunteți finanțat și de Județ și de UAT-uri și dacă primarii vedeți că nu vin, mergeți dvs. la ei, puneți-vă în mașină și încercați să discutați problema. Dvs. aveți obligația de a merge la UAT-uri și a vorbi cu primarii pentru că primiți un procent de la UAT-urile respective pentru funcționare. Și aveți și anumite atribuții. Nu v-ați făcut treaba, nu știu cât dumneavostră ați fost în teren să vedeți colectarea selectivă a deșeurilor, nu știu de câte ori ați luat legătura cu primarii, cu populația. Nu stăm în birou și dăm copy-paste și citim în plenul Consiliului Județean”,

Sergiu Marian, consilier PSD Botoșani.

 

Aflat în sală, Ovidiu Aparaschivei i-a dat imediat replica, spunându-i că au loc astfel de întâlniri în județ.

„Chiar în aceste momente se află o ședință de Consiliul Local la Frumușica, participăm peste tot în județ, unde sunt probleme ne deplasăm la fața locului. Nu cred că dvs. știți activitatea noastră. Ori nu sunteți informați. În ce privește poziția mea de director, de ceea ce spuneați dvs. la început, oricând dl președinte poate să îmi spună… eu oricând pot să plec. Dar activitatea trebuie să meargă în continuare, ca să avem un serviciu eficient trebuie să fie și operatorul mulțumit”,

Ovidiu Aparaschivei, director ADI „Ecoproces

 

 

În discuție a intervenit și Liviu Toma, vicepreședintele Consiliului Județean, care nu a fost așa drastic, ci a făcut apel la răbdare.

 

„Poate și eu am fost un pic nemulțumit de activitatea unor salariați de la ADI „Ecoproces”, dar este o activitatea care a început acum vreo 2-3 ani de zile. Haideți să avem răbdare că ușor, ușor cei care sunt salariați acolo vor reuși să ducă în linia dreapta activitatea”,

Liviu Toma, vicepreședinte Consiliul Județean

 

Radu Anton nu a fost de acord cu opinia vicelui. Liberalul a precizat că nu îi acuză de lipsă de profesionalism pe cei de la ADI Ecoproces, însă s-a arătat nemulțumit de modul cum  s-au stabilit noile tarife în ceea ce privește colectarea și transportul deșeurilor.

 

„Îi acuz de indolență, de nepăsare, de modul cum au tratat această activitate de stabilire a noilor tarife”,

Radu Anton, consilier județean PNL

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store