Directoarea Muzeului - curs bronzat pe litoral din banii statului

 

Lucica Pârvan, directorul Muzeului Judeţean, participă în această săptămână la o perfecţionare care are loc pe litoral, mai exact în staţiunea Eforie Nord. Cursul are o durată de cinci zile, adică până la finele săptămânii în curs, în condiţiile în care managerul instituţiei culturale se află de luni în Eforie.

Costul pentru această specializare în activitatea managerială pe care o desfăşoară Lucica Pârvan (foto stânga) este de 1.000 de lei, pentru cele cinci zile, fondurile fiind asigurate de către Consiliul Judeţean, care are în subordine Muzeul Judeţean. Şi asta în condiţiile în care Lucica Pârvan este în prag de pensionare, ea mai având posibilitatea de a lucra în instituţia culturală pentru încă doi ani de zile.
Cu toate că au existat o serie de zvonuri precum că managerul muzeului ar fi plecat la perfecţionare împreună cu familia, varianta aceasta nu este confirmată şi de şefii CJ, care susţin că întreaga cheltuială a Lucicăi Pârvan urmează să fie dovedită prin chitanţele fiscale, în vederea efectuării decontării.
Se perfecţionează în "control intern managerial"
„Oferta prezintă un preţ care este stabilit la 1.000 de lei, d-na Lucica Pârvan nu a mai fost la un curs de perfecţionare din 2003, cursul se intitulează Sistem Integrat de Control Intern Managerial. Deci nu putem spune că este cu familia, ea nu poate deconta, ea în momentul în care se duce şi depune documentele de decontare, are la bază oferta cursului şi apoi chitanţele fiscale aferente, deci nu poate deconta sub nici o formă. Dacă cursul costă 1.000 de lei, nu poate deconta 2.000 de lei fiindcă şi-a luat şi soţul, nimeni nu poate face aşa ceva într-o instituţie publică”, a declarat Cătălina Lupaşcu, vicepreşedintele Consiliul Judeţean. Totodată, ea a precizat că, directorul muzeului nu a mai participat la un astfel de program de formare profesională de aproximativ opt ani de zile, iar acest lucru ar putea ridica un semn de întrebare asupra activităţii derulate la muzeu în care este reflectată lipsa de interes a botoşănenilor pentru această instituţie culturală.
Gabriela ERDIC