O nouă seară de vineri, un nou concert magic organizat de Filarmonica ”George Enescu” Botoșani. După ”Carmina Burana” și ”Gheorghe Zamfir și prietenii”, pe 18 noiembrie a venit rândul trupei conduse de Marian Ionescu să ofere un spectacol de zile mari alături de muzicienii instituției municipalității botoșănene.
”Simfonia Direcția 5” s-a intitulat spectacolul în care baladele și rockul alternativ s-au împletit cu muzica simfonică.
Casa de Cultură a Sindicatelor a fost din nou arhiplină, o bună parte dintre spectatori prezenți la precedentele reprezentanții ținând neapărat să participe și la rockul simfonic.
Au intrat pe covorul roșu străjuit de făclii și au pășit într-o sală în care a fost afișat un mesh cât toată înălțimea și lățimea scenei cu Primăria Botoșani, pe care au fost montate mai multe ecrane verticale.
Show-ul de lumină a fost completat cu unul de culoare, început cu un roșu general și continuat cu un albastru care a cuprins întreaga scenă.
Pentru ca în final, la apelul solistului vocal Cristi Enache, să se creeze valuri de luminițe din telefoanele aprinse ale publicului.
Cei peste 600 de botoșăneni au putut asculta într-o orchestrație deosebită, sub bagheta dirijorului Andrei Tudor, hituri precum: ”Ești tot ce am eu”, ”Te iubesc și te voi iubi”, ”Povestea noastră”, ”O fată ca ea”, ”Îți mulțumesc”, ”Dacă ai ști”.
Iar vocile Alinkăi Crișan și a lui Cristi Enache au fost completate de soprana Anda Pop.
La final, Marian Ionescu, al cărui fiu Carmin a făcut show pe scenă la chitară, a mulțumit conducerilor Primăriei Botoșani și Filarmonicii ”George Enescu” pentru sprijinul acordat în realizarea acestui spectacol.
Primarul Cosmin Andrei s-a aflat cu soția în sală, în timp ce managerul Mirel Manea, care tocmai susținuse un moment solo alături de ”Direcția 5”, a fost invitat pe scenă.
”Foarte greu de la trompetă la microfon, însă la Botoșani au fost concerte minunate, pline de dragoste și căldură, dar mai mult decât atât, concerte despre care noi o să povestim. Le mulțumesc botoșănenilor pentru faptul că au fost prezenți într-un număr impresionant și susțin aceste evenimente”,
Mirel Manea, manager Filarmonica ”George Enescu” Botoșani.
Reacția publicului a determinat ”Direcția 5” să tot continue spectacolul, făcând o mulțime de bisuri, astfel încât concertul s-a întins pe două ore.
”De dvs. depinde câte bisuri vor mai fi”, a transmis de pe scenă impresarul artistic Liviu Sorinel, iar mai mulți spectatori i-au răspuns: ”noi de aicea nu plecăm”.
Și le-a dezvăluit un mic secret: soprana Anda Pop, prim solistă a Operei Brașov, a absolvit mai întâi Facultatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București.
Îndrăgostită iremediabil de muzica clasică, în același an a intrat la Universitatea de Muzică „George Enescu” Bucureşti, unde și-a finalizat cu brio studiile în anul 2000.
”Ne-am întâlnit în această seară, aici la Botoșani, cu 60 de artiști absolut minunați: Orchestra Simfonică a Filarmonicii Botoșani”, a spus la final Marian Ionescu, pentru ca apoi, în aplauzele spectatorilor ridicați în picioare să transmită: ”Fiți binecuvântați, Direcția 5 vă iubește”.
Nu înainte ca Alinka, ex-ASIA, denumită de liderul trupei ”prințesa rock 'n' roll”, să primească, vizibil impresionată, un buchet de flori din partea unei fetițe.